Spitalul din Mangalia îşi “mărită” imagistica medicală

0
641

spital-mangalia-

După modelul Spitalului Judeţean Constanţa, unitatea medicală din Mangalia este pe cale să-şi cesioneze serviciile de imagistică unei firme specializate. Contractul se va încheia pentru o perioadă de 15 ani, iar suma pe care intenţionează spitalul să o încaseze de pe urma acestei tranzacţii este modică: 28.506,8 euro/an.

Potrivit anunţului de participare publicat, miercuri, pe portalul achiziţiilor publice, Spitalul Municipal Mangalia a lansat o invitaţie la dialog competitiv pentru un număr de trei-cinci agenţi economici, pentru încheierea unui contract de concesiune servicii de imagistică medicală. Acesta va fi încheiat pentru o perioadă de 180 de luni (15 ani), iar spitalul estimează că va încasa o redevenţă totală de 427.602 euro, adică echivalentul a 28.506,8 euro/an.

Ofertanţii trebuie să facă dovada că au prestat servicii de imagistică medicală în ultimii trei ani, pe teritoriul României, de cel puţin 22 de milioane de lei şi să deţină mai multe standarde de calitate pentru activitatea respectivă. Ofertele se vor depune până la data de 5 decembrie, urmând să fie deschise pe 8 decembrie. La selecţia câştigătorului se va ţine cont de preţul ofertei, în proporţie de 30%, de dotarea tehnică – 10%, de perioada de punere în funcţiune a laboratorului – 10%, de posibilitatea efectuării a minimum 100 de investigaţii/zi – 20% şi de existenţa unor soluţii paralele pentru investigaţii în situaţii-limită (dacă se defectează aparatul spitalului) – 30%.

Mai mult, în observator.ro, Joi, 6 nov.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply