Actriţa CECILIA BÎRBORA are rude apropiate la Mangalia (GALERIE FOTO)

0
1128

Fratele şi nepotul ei au fost fotbalişti la Farul și Callatis.

birbora-cecilia-birbora-constantin

Numele Bîrbora este unul cunoscut atât în fotbalul constănţean şi românesc, cât şi în cinematografie. Constantin Bîrboră, care a jucat la FC Farul, FC Braşov, Rapid sau Callatis Mangalia, este fratele cunoscutei actriţe Cecilia Bîrboră. Cu timpul însă, de la „Bîrboră” s-a trecut la „Bîrbora”, aşa fiind cunoscuţi acum, cu „a”, nu cu „ă”, atât fostul fotbalist, cât şi actriţa. Unicul copil al lui Constantin, Constantin Ion, are şi el legătură cu ambele domenii, practicând fotbalul la Callatis, iar de curând reuşind la examenul de admitere la Facultatea de Film a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „IL Caragiale“.
 
Fostul fotbalist Constantin Bîrboră, de 47 de ani (vârstă pe care a împlinit-o joi, 2 octombrie), are de ce să fie mândru de fiul său, Constantin Ion (19 ani). Tânărul şi-a moştenit tatăl în ce priveşte fotbalul, jucând la Callatis Mangalia şi fiind component al loturilor naţionale de juniori, dar s-a dedicat şi învăţăturii, absolvind cu brio liceul şi reuşind în Bucureşti la facultate, şi nu orice fel de facultate.

 Costi Ion Bîrboră a jucat la echipa naţională

constantin-birbora-andrei-cristea Copil fiind, Costi junior a început fotbalul la CSS Mangalia, cu antrenorul Marian Negoiţă, iar apoi a lucrat la juniori cu Dorel Cristea, Bănică Oprea şi Cristian Petcu. Aptitudinile tânărului jucător (care evolua în teren precum tatăl său, mijlocaş central de regulă) le-au sărit în ochi şi celor de la loturile naţionale ale României, astfel că tânărul Bîrboră a fost cooptat şi în reprezentativele tricolore de până în 15 ani şi 16 ani (antrenor era atunci Cristian Sava). Lui Costi i se prevedea un viitor frumos, tatăl său şi mama sa, Lidia, se bucurau că numele Bîrboră avea şanse mari să rămână de actualitate în fotbalul românesc, însă, la numai 18 ani, deziluzionat şi dezamăgit de situaţia de la Mangalia, Costi a decis să renunţe la sportul-rege.

 Costi junior, intrat al optulea la Facultatea de Film

constantin-ion-birbora

Vă invităm să citiți articolul integral în ziuaconstanta.ro, 04.10.2014.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply