Cum explică Pricopie intrarea în Universități fără diplomă de bacalaureat

0
846
pricopie remus

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, afirmă joi, prin intermediul unui comunicat de presa, că intrarea in Universitati fara diploma de bacalaureat nu inseamna inscrierea in facultate, ci in “colegiu” – echivalentul unei scoli posliceale ce acum poate fi organizata de universitati.

‘Nimeni nu se poate înscrie la facultate și nu poate dobândi statutul de student, nicăieri pe teritoriul României, fără diplomă de Bacalaureat sau adeverință care să ateste susținerea și absolvirea examenelor de Bacalaureat. Sintagma de ‘colegiu’, care apare în Ordonanța de Urgență, are același sens cu acela de ‘școală postliceală’, cu diferența că această formă de învățământ poate fi organizată și de universități,” precizează ministrul Pricopie, în comunicatul difuzat joi.

Potrivit acestuia, atât Legea Educației Naționale (LEN), cât și metodologia recent adoptată reglementează organizarea și funcționarea învățământului terțiar nonuniversitar.

“De altfel, metodologia conține chiar în titlul său sintagma de ‘învățământ terțiar nonuniversitar’. Prin urmare, asistăm fie la un act jurnalistic de slabă calitate, fie la o încercare deliberată de a induce în eroare și a dezinforma populația. Conform LEN nr. 1/2001 cu modificările și completările ulterioare, universitățile acreditate pot înființa unități de învățământ preuniversitar, în speță colegii, la care au acces, ca și până acum, inclusiv absolvenții de liceu fără diplomă de Bacalaureat. Aceste persoane nu au calitatea de student și nu urmează cursurile unei facultăți, ci, în spațiul oferit de o universitate, desfășoară activități specifice școlilor postliceale. Drept urmare, la absolvirea colegiului, cursanții primesc o diplomă de certificare a calificării profesionale, nu una care ar putea echivala cu un program de licență. Ca o formă de stimulare a continuării studiilor și de integrare a absolvenților de liceu (cu sau fără diplomă de Bacalaureat) pe piața muncii, aceștia au avut întotdeauna posibilitatea de a urma cursurile unei școli postliceale”, explică ministrul Educației Naționale, în același comunicat de joi, remis AGERPRES.

Mai mult, AICI. Joi, 11 sept.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply