HAOS în sudul judeţului. Cum să faci de la Constanţa la Mangalia 4 ore cu maşina!

0
267
aglomeratie-sudul-județului

Dacă vă pregătiţi pentru o drumeţie în sudul litoralului aveţi grijă să nu v-o stricaţi înainte de a ajunge la destinaţie. Turiştii iau cu asalt staţiunile încă de la primele ore ale dimineţii, astfel că aglomeraţia este la ea acasă. Cozile de maşini, care se întind şi pe cinci kilometri, nasc nemulţumiri în rândul şoferilor, care spun că de vină pentru „ambuscadă“ sunt…poliţiştii.

Turiştii au luat cu asalt staţiunile din judeţul Constanţa. La sfârşitul săptămânii trecute, nu mai puţin de 151.000 de turişti s-au aflat la malul mării. Traficul rutier creşte de la o oră la alta, în special la sfârşit de săptămână. Deşi turiştii spun că traficul rutier este din ce în ce mai insuportabil, de la an la an, poliţiştii rutieri afirmă faptul că astfel de probleme au existat în fiecare vară.

„Valorile de trafic nu au crescut cu mult faţă de anii trecuţi. E aceeaşi problemă în fiecare vară” – este explicaţia poliţiştilor.

Unde sunt cele mai mari probleme 

Pe DN 39, drumul care leagă municipiul Constanţa de Mangalia s-a circulat, în ultima săptămână, bară la bară. Coloana de maşini s-a întins pe câţiva kilometri încă de la ieşirea de pe Autostrada A4, în ciuda eforturilor poliţiştilor rutieri de a descongestiona traficul. Cele mai mari probleme – spun poliţiştii – le întâmpină în zonele localităţilor Agigea şi Eforie.

„Ce putem face mai mult decât să dirijăm traficul? Oamenii ar trebui să fie supăraţi pe cei care fac drumurile, pentru că nu le fac destul de largi. Înainte erau mari probleme la ieşirea de pe Autostrada A2 la Cernavodă, la Medgidia. Acum nu mai există astfel de probleme pentru că autostrada merge până la Agigea, iar acolo încep problemele. Cele mai mari dificultăţi şi cozi sunt în zona Agigea şi Eforie, din cauza sensurilor giratorii şi a trecerilor pentru pietoni. De altfel, sensurile giratorii sunt binevenite şi au rolul de a descongestiona traficul, însă valorile de trafic în acest moment nu sunt cele normale”, explică comisarul şef Constantin Bădângă, şeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier Constanţa.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Citiți mai mult în cugetliber.ro, Miercuri, 6 august 2014.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply