Sudul litoralului, măturat de furtună: copacii smulşi din rădăcini au distrus maşinile turiştilor

0
319

masina distrusa

Rupere de nori

Judeţul Constanţa s-a aflat sub atenţionare cod galben de precipitaţii, în intervalul orar 15.15 – 18.55, timp suficient pentru ca mai multe localităţi să fie date peste cap: străzi inundate ori blocate de copacii căzuţi la pământ, maşini distruse, plaje răvăşite. Pe lângă intervenţia poliţiştilor locali, cum a fost cazul celor din sudul litoralului, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă al MAI a mobilizate peste 200 de oameni în teren, majoritatea pompieri militari. Au fost gestionate, de către dispeceratul inspectoratului, 126 de apeluri, primite prin sistemul unic de urgenţă 112, în intervalul orar 18.19 – 21.57, concretizate în 64 de cazuri. Astfel, Secţia de Pompieri Mangalia şi Staţia de Pompieri Tuzla intervin pentru degajarea zonelor unde au căzut copaci, atât pe străzi, cât şi pe autoturisme staţionate în municipiul Mangalia şi staţiunile Saturn, Jupiter, Venus, Olimp, Neptun şi Cap Aurora, au transmis pompierii.

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis în cursul zilei de vineri trei atenţionări cod galben de precipitaţii, ultima atenţionare vizând cu precădere municipiul Constanţa şi municipiul Mangalia. Cantităţile de precipitaţii au fost local de 25 – 30 l/mp, iar viteza vântului a fost cuprinsă izolat între 25 – 40 km/h. Cel mai grav afectat de condiţiile meteo a fost municipiul Mangalia, unde mai multe maşini au fost distruse de copacii smulşi din rădăcini, iar câteva gospodării au fost inundate.

În perioada codului galben de vijelii a fost de groază. Aşa ceva nu am văzut de când mă ştiu. Cerul era negru, furtuna a dărâmat mai mulţi copaci: unul a căzut pe două maşini în Venus, în Saturn alte două maşini sunt avariate din cauza unui copac… În total, credem că sunt circa 8 maşini avariate numai în staţiuni. Aparţin turiştilor veniţi în sudul litoralului, a declarat, pentru Replica de Constanţa, Dan Vucea, adjunctul şefului Poliţiei Locale Mangalia. La tot acest peisaj se adaugă câteva gospodării din cartierul Colonişti, inundate.

În cartierul Colonişti, situaţia a fost readusă la normalitate. Noi intervenim şi sperăm să rezolvăm toate problemele sesizate de cetăţeni, a mai precizat, în cursul serii de vineri, Dan Vucea.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

De asemenea, pe DN 39, în dreptul Hergheliei Mangalia, un arbore smuls din rădăcini s-a prăbuşit, circulaţia fiind blocată o perioadă de timp, până când autorităţile au reuşit să degajeze carosabilul. Mai multe geamuri ale locuinţelor de la Herghelie, dar şi unul de la Sanatoriul Mangalia, s-au spart de la grindină.Nu doar la Mangalia au fost probleme, ci şi la Albeşti, Arsa, unde a plouat cu grindină. Au fost rupţi copaci, culturile, sigur sunt afectate, iar o casă de vacanţă este distrusă parţial, ne-a relatat un localnic.

Mai mult, în replicaonline.ro, Sâmbătă, 12 iulie 2014.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply