”Trei în unu” la Mangalia. Pagube masive produse de furtuna violentă de vineri

0
818

furtuna-mangalia

O furtună, pe cât de scurtă, pe atât de violentă, a făcut ravagii în zona Mangalia: peste 100 de copaci smulşi din rădăcini, 20 de maşini avariate, 20 de acoperişuri de case luate pe sus, geamuri sparte, linii de joasă tensiune rupte și drumuri blocate.

URGIE

De multe ori am privit cu toții la televizor cum tornadele și furtunile făceau ravagii pe teritoriul SUA, unde aceste fenomene sunt destul de frecvente. Numai că, în ultimii ani, fenomene cu o forță apropiată de cea a tornadelor au apărut și pe teritoriul țării noastre. Din nefericire, locuitorii și turiștii din sudul litoralului, din zona Mangalia, au văzut, vineri seara, ce înseamnă forța unei furtuni violente, care a fost însoțită de o ploaie torențială, urmată apoi de o ploaie cu grindină.

Oamenii spun că, înainte de ploaie, zona Mangalia a fost lovită și de o tornadă, care a lăsat în urmă o imagine apocaliptică. ”Dintr-o dată, cerul s-a întunecat atât de tare încât nu vedeai nimic. Era pur și simplu noapte. La un moment dat am văzut că se formează o tornadă, care a durat preț de câteva minute”, a spus Anca, din Mangalia. ”Totul a durat 30 de minute, dar mi s-a părut o veșnicie. Copacii se rupeau de parcă erau bețe de chibrit. După ce ploaia a încetat, a urmat o ploaie cu grindină. A plouat cu bucăți de gheață de dimensiunea oului de rață. A fost groaznic”, a povestit Anca. Speriați, locuitorii și turiștii din stațiunile din sudul litoralului au sunat continuu la numărul de urgență 112. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au spus că au primit, vineri seară, peste o sută de apeluri.

HERGHELIA, LOVITĂ DE TORNADĂ

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Despre tornadă au vorbit și angajații și martorii de la Herghelia de la Mangalia. ”A venit o tornadă. Am avut colegi care au văzut pâlnia cum se învârtea. Imediat, oamenii s-au dus să închidă grajdurile. Din păcate, poarta de beton a fost trântită la pământ, ușile grajdurilor au fost smulse din țâțâni, iar zeci de copaci au fost scoși din rădăcină și au căzut peste grajduri și peste casele unde locuiesc angajații Hergheliei. Din fericire, nimeni nu a fost rănit”, a spus directorul Hergheliei, Istvan Antal.

EVALUARE

După furtună, autoritățile publice locale au trecut la evaluarea pagubelor și îndepărtarea efectelor cataclismului. Primarul Mangaliei, Cristian Radu, spune că a fost o muncă titanică. ”De vineri seara am lucrat încontinuu până azi (ieri – n.r.). În principal, a trebuit să îndepărtăm copacii care au fost smulși efectiv din rădăcină. Toată lumea spune că furtuna a fost însoțită de o tornadă, care a smuls acoperișuri de case și blocuri, copaci și chiar indicatoare rutiere. Nu am mai văzut așa ceva. Mari probleme am avut cu copacii care au căzut peste case și mașini”, a spus Cristian Radu. El a adăugat că, din primele evaluări, pagubele se ridică la câteva milioane de lei. ”Au fost rupți ori smulşi din rădăcină sute de copaci, avariate 20 de maşini și tot atâtea acoperişuri de case și de bloc, iar sute de geamuri au fost sparte”, a opinat edilul. El a mai punctat că pe plaja dintre stațiunile Venus și Saturn au fost distruse de furtuna violentă aproape toate construcțiile provizorii din lemn (beach-baruri și umbrele).

Mai mult, în telegrafonline.ro, Luni, 14 iulie 2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply