Campanie de voluntariat a Partidului Conservator, filiala Mangalia (FOTO)

0
819

Cu câteva luni în urmă, filiala Mangalia a Partidului Conservator a pus bazele unei echipe de voluntariat, echipă înființată și condusă de vicepreședinta filialei locale a partidului, Mihaela Popa.

Am început campania de voluntariat cu plantarea de trandafiri în centrul orașului și, după cum bine se știe, ne ocupăm în continuare de udarea florilor și tunderea gazonului, iar săptămâna ce vine vom planta alți trandafiri și arbuști ornamentali.

La solicitarea locatarilor, sâmbătă, 29 iunie, am fost cu echipa în parcul din strada Oituz, unde am reamenajat locul de joacă pentru copii. Vrem să subliniem faptul că, înainte de demararea acțiunilor, am avut o întâlnire cu primarul Radu Cristian, am discutat cu dânsul despre acțiunile pe care le vom face și am avut acordul cât și sprijinul dumnealui.

Membrii echipei de voluntari sunt: Mihaela Popa, Elena Pavel, Ismail Turchian, Liliana Druga, Marin Constanta, Sorin Halibei, Costică Dontu, Marius Curt, Nicolae Popa.

Suntem deschiși la cât mai multe acțiuni de voluntariat dedicate înfrumusețării orașului Mangalia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Galerie FOTO:

Comunicat de presă transmis de Filiala Mangalia a Partidului Conservator.

Sursa FOTO: https://www.facebook.com/PCMangalia

MangaliaNews.ro, 29.06.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply