Turism de lux printre ruine. Reprezentanţii ANAT au plimbat jurnaliştii doar prin hotelurile de lux – VIDEO

0
1044

Digi24 Constanţa: În sudul litoralului sunt două lumi paralele: una a luxului şi cealaltă a ruinelor. Dar pentru a promova staţiunile din această zonă, reprezentanţii agentiilor din turism i-au invitat pe jurnalişti să viziteze partea frumoasă a destinaţiilor turistice de aici. În turul de forţă nu au intrat şi clădirile dezafectate care stau să se prăbuşească, porţiunile neamenajate de plajă şi spaţiile năpădite de buruieni.

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: “De la luxul pe care îl oferă cele câteva hoteluri de 4 şi 5 stele, trecem la peisajele deplorabile: în jur de 40 de clădiri sunt abandonate, sunt lăsate în paragină. Majoritatea aparţin firmei de stat THR Marea Neagră însă, reprezentanţii acesteia susţin că ei nu au nicio vină.”

Problemele au apărut odată cu vânzarea activelor societăţii de stat. Bunurile şi terenurile aferente au fost cumpărate de privaţi care nu au mai avut bani să le întreţină. În plus, mai sunt hoteluri revendicate, aflate în plin proces de retrocedare.

Linica Stan, director general THR Marea Neagră: “La Eforie suntem coproprietari pe un hotel. Dintr-un proces, am ajuns coproprietari cu unul care este în lichidare şi care, la rândul lui, nu s-a intabulat.”

Publicitate

Potrivit reprezentanţilor ANAT, gunoaiele, buruienile şi clădirile care stau să cadă nu sunt o pată neagră asupra litoralului.

Ciprian Popescu, vicepreşedinte ANAT: “Când plouă, nu călcaţi în baltă. O ocoliţi. Sau, dacă aţi ieşit la plimbare şi vedeţi o zonă mai frumoasă, vă îndreptaţi către ea.”

Primarul municipiului Mangalia spune că nu poate susţine singur dezvoltarea celor şase staţiuni din sud pe care le administrează. Are nevoie de implicarea activă a Guvernului.

Articolul integral și VIDEO, AICI.

(27.06.2014).


piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele