Sediu nou pentru Poliția de Frontieră din Mangalia

0
1509

Sediul vechi al Grupului de Nave de la Mangalia, care aparţine de Poliţia de Frontieră, va fi, în curând, ras de pe faţa pământului. În locul său va răsări o clădire nouă, care va oferi, pe viitor, atunci când România va fi admisă, facilităţi pentru zona Schengen. Pentru acest proiect se vor investi aproape 2 milioane de euro, fonduri europene.

De mai bine de o jumătate de an, au început demersurile pentru realizarea unui sediu nou pentru Grupul de Nave al Poliţiei de Frontieră de la Mangalia, un punct strategic la graniţă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă, agent principal Marius Niculescu, pentru moment s-au făcut mutări pentru continuarea activităţii de la Mangalia, până când proiectul va fi finalizat. Clădirea unde a funcţionat până acum Grupul de Nave de la Mangalia, care este veche şi are doar parter, urmează să fie demolată, iar până la începerea lucrărilor propriu zise s-au făcut şi mişcările de trupe.

Ca urmare, poliţiştii de frontieră sunt deja chiriaşi, o parte, respectiv partea de uscat s-a mutat la punctul de frontieră de la Vama Veche, iar partea operativă de nave în zona Pescăriei de la Mangalia, în apropiere de şantierul naval. Tot aici au fost acostate şi ambarcaţiunile confiscate în urma acţiunilor Gărzii de Coastă şi este, totodată, şi punct pentru controlul iahturilor. Situaţia este una temporară, până când noul sediu de la Mangalia va fi gata şi se va tăia panglica inaugurală.

Cu paşi mici, dar siguri, proiectul începe să înainteze, astfel că Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a lansat, ieri, o licitaţie publică pentru un contract de achiziţii publice cu o valoare estimată de 1.844.659 de euro, bani proveniţi din fonduri europene.

Mai mult, în observatordeconstanta.ro, 18.06.2014.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply