De Înălţarea Domnului, Mangalia şi-a cinstit eroii neamului

0
725

Zeci de militari ai Garnizoanei Mangalia, ofiţeri în retragere şi rezervă, veterani de război, cetăţeni ai oraşului au asistat la manifestările dedicate prăznuirii Înălţării Domnului şi zilei de pomenire a Eroilor Neamului.

Manifestările au debutat cu ceremonialul militar, în cadrul căruia a avut loc întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor Vasile Chirilă de către Garda de Onoare. Au urmat oficierea slujbei religioase şi rostirea de alocuţiuni, prin care s-au evocat faptele de vitejie ale eroilor care s-au jertfit pentru ţară.

“În fiecare an, de Înălţarea Domnului, aducem prinos de recunoştinţă eroilor neamului care s-au jertfit pentru apărarea pământului strămoşesc. Sărbătoarea de astăzi are menirea de a-i omagia pe cei care de-a lungul veacurilor, cu sacrificii umane şi materiale, au creat o stare de spirit, un sentiment al eroismului şi al dăruirii de sine”, a precizat comandorul Vasile Chirilă.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În cadrul evenimentului, a avut loc ceremonialul depunerii de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Piaţa Republicii, din partea tuturor delegaţiilor prezente. Manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, în aplauzele celor prezenţi.

Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de sărbătoare naţională. Există şi tradiţia de a respecta mormintele cetăţenilor străini căzuţi pe teritoriul ţării noastre,  indiferent dacă au fost aliaţi sau inamici.

29 mai 2014, Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply