Constănţenii, aşteptaţi la vot. Duminică, ne alegem europarlamentarii!

0
670

Începând de ieri şi până duminică, cetăţenii cu drept de vot din statele Uniunii Europene (UE) sunt chemaţi la urne pentru alegerile care vor înnoi Parlamentul European.

Pentru alegerea celor 751 de parlamentari din viitoarea legislatură a PE 2014 – 2019 sunt aşteptaţi la vot circa 375 de milioane de cetăţeni ai UE, Parlamentul European fiind singura instituţie a Uniunii Europene aleasă direct. Votul a început, ieri, în Olanda şi Marea Britanie, şi continuă, astăzi, când votează cehii şi irlandezii, iar sâmbătă, 24 mai, sunt programate alegerile în Letonia, Malta şi Slovacia. De remarcat că, în Republica Cehă, votul continuă şi sâmbătă, fiind singura ţară membră unde scrutinul se desfăşoară pe parcursul a două zile. În fine, duminică, 25 mai, au loc alegerile pentru PE în restul, de fapt marea majoritate a celor 28 de state ale Uniunii: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia – cel mai nou stat membru -, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.

În ţara noastră, campania electorală pentru alegerile europarlamentare se va încheia sâmbătă, la ora 7.00, iar cei peste 18.300.000 de alegători vor fi chemaţi la urne duminică, de la ora 7.00, putând să-şi exercite votul până la ora 21.00.

Ca şi la alte alegeri, cetăţenii români cu domiciliul în România îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile din ţară în baza actului de identitate, inclusiv carte de identitate provizorie, paşaport sau carnet de serviciu militar. Cetăţenii români care în ziua de referinţă se află în străinătate vor putea vota la secţiile de votare organizate în afara ţării. Şi cei aflaţi în ziua alegerilor în altă localitate decât aceea unde sunt înscrişi pe lista electorală specială îşi pot exercita dreptul de vot, la orice secţie de votare, în baza documentului de identitate valabil.

Ce constănţeni candidează la alegerile europarlamentare

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

15 partide şi alianţe, dar şi opt independenţi îşi dispută cele 32 de mandate de europarlamentari la care România are dreptul, în baza principiului proporţionalităţii degresive.

În România, alegerile pentru Parlamentul European nu au generat niciodată interesul electoratului, motiv pentru care mai toate partidele se aşteaptă la o prezenţă la urne care să nu depăşească 25-30%. Din aceste considerente, europarlamentarele sunt mai mult un test pe care partidele din România îl dau în vederea prezidenţialelor.

În ceea ce priveşte ordinea pe buletinele de vot, conform tragerii la sorţi, PDL ocupă prima poziţie pentru alegerile europarlamentare, iar poziţia a doua este a PMP, urmat de UDMR, PSD-UNPR-PC, PNL şi PRM.

A doua etapă s-a referit la partidele politice care au candidaţi la alegerile europarlamentare, dar nu au membri în acest moment în Parlamentul European. Astfel, poziţia şapte pe buletinele de vot va fi ocupată de Alianţa Naţională a Agricultorilor, poziţia a opta de Partidul Dreptăţii Sociale, iar poziţia a noua de Partidul Noua Republică.

Partidul Verde ocupă poziţia a zecea pe buletinele de vot, iar Partidul Forţa Civică poziţia a 11-a. Următoarele poziţii sunt ocupate de Partidul Ecologist Român – poziţia 12, Partidul Alternativa Socialistă – 13, PNŢCD – 14 şi Partidul Poporului Dan Diaconescu – 15.

După extragerile făcute de preşedintele BEC, acesta a precizat că următoarele locuri de pe buletinele de vot vor fi ocupate de candidaţii independenţi care s-au înscris în cursa pentru alegerile europarlamentare, în ordinea depunerii acestor candidaturi.

Poziţia 16 de pe buletinele de vot este ocupată de Corina Ungureanu, urmată de Constantin Titian Filip, Dănuţ Liga, Paul Purea, Pericle Iulian Capsali, Peter Costea, Mircea Diaconu şi Valentin Dăeanu.

 Cititi mai mult în cugetliber.ro, Vineri, 23 mai 2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply