Mangalia s-a înfrăţit cu oraşul Karmiel din Israel

0
727

O delegaţie din oraşul Karmiel (Israel) s-a aflat vineri, 9 mai, la Mangalia, ocazie cu care s-a perfectat protocolul de înfrăţire cu municipiul Mangalia. Delegaţia a fost reprezentată de următorii membri: Shula Cohen – viceprimarul oraşului Karmiel, Eti Shperberg – director al Institutului de Învăţământ Tehnic, membră Rotary, Paul Târnovan – şef secţie Primăria Karmiel, Zvi Itzchacki – om de afaceri, membru Rotary.

În cadrul întâlnirii cu edilul Mangaliei, Radu Cristian, consilieri locali şi reprezentanţi ai Primăriei, precum şi cu reprezentanţi ai altor instituţii din oraş, oaspeţii şi-au exprimat intenţia, ca pe viitor, să dezvolte relaţii de colaborare şi prietenie, bazate pe sprijin reciproc în soluţionarea unor probleme de interes comun.

“Avem în Karmiel un sistem educaţional foarte bun, avem sportivi şi elevi foarte buni şi ne-am dori un schimb de experienţă cu şcolile din oraşul dumneavoastră. Ne ocupăm şi de investiţii şi vom analiza sub ce formă se pot derula acestea în oraşul Mangalia”, a precizat viceprimarul din Karmiel, Shula Cohen.

Totodată, membrii delegaţiei din Ţara Sfântă au prezentat câteva dintre facilităţile guvernului israelian în sectorul economic din ţara lor şi au subliniat faptul că pentru fondurile de dezvoltare la nivel economic bugetul alocat pentru oraşul Karmiel se ridică la aproximativ 90 de mil. de euro.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Vizavi de acest aspect, primarul Radu Cristian a menţionat că investiţiile sunt un punct forte al dezvoltării economice locale. “Ne dorim ca şi noi în Mangalia să avem peste 100 de fabrici aşa cum există în Karmiel, să avem locuri de muncă bine plătite. Ne dorim, de asemenea, să investim în turism, în educaţie, avem posibilităţi de a ne pune în valoare. Aceste înfrăţiri sunt benefice comunităţii, iar un prim pas s-a realizat, astăzi, când deja doamna viceprimar a lansat invitaţia ca elevii noştri să meargă într-un schimb de experienţă în Israel, chiar în vara acestui an”, a precizat edilul Mangaliei, Radu Cristian.

Conform protocolului de înfrăţire, cele două oraşe vor susţine colaborarea şi noi contacte în domeniul industriei, turismului şi protecţiei mediului prin instituţii, organizaţii, firme. În acelaşi protocol se mai arată că, cele două părţi vor facilita stabilirea de legături directe între instituţiile din administraţia publică locală, asociaţii şi companii de la nivel local şi vor efectua schimburi de informaţii referitoare la calitatea vieţii şi economia din cele două oraşe.

Delegaţia din Karmiel se va afla în Mangalia timp de o săptămână, ocazie cu care va efectua mai multe vizite la instituţiile publice din oraş şi va parcurge un itinerariu al staţiunilor turistice, pentru a cunoaşte mai bine posibilităţile de a derula investiţii în Mangalia şi staţiuni. De asemenea, oaspeţii vor vizita Herghelia Mangalia şi Spitalul Municipal din localitate.

De altfel, în cursul discuţiilor purtate directorul unităţii medicale, dr.Liviu Mocanu, a reiterat ideea conform căreia, în Mangalia s-ar putea înfiinţa o fabrică pentru producerea materialelor perfuzabile.

Vineri, 9 mai 2014, Comunicat transmis de Biroul de presă alPrimariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply