Drogurile şi alcoolul, năravurile turiştilor veniţi la mare

0
696

40 de tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 34 de ani, au fost depistaţi în minivacanţa de 1 mai având asupra lor ţigări confecţionate artizanal, bile din aluminiu cu cocaină sau canabis, grindere, foiţe de ţigară şi comprimate Ecstasy. În total, oamenii legii au confiscat de la tineri 100 grame canabis, 128 comprimate ecstasy, cocaină, speed şi mai multe plicuri cu etnobotanice.

Minivacanţa de 1 mai s-a sfârşit, iar turiştii s-au întors acasă, cu amintirea unor zile de neuitat petrecute în staţiunile de la malul mării. Dacă petrecăreţii au avut parte de câteva zile lipsite de griji, nu același lucru se poate spune şi despre poliţişti, care au fost în această perioadă la datorie, la vânătoare de indivizi certaţi cu legea. Zilnic, peste 400 de poliţişti au acţionat pentru a preveni şi combate producerea oricăror evenimente negative în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, dar şi în zonele frecventate de cei care ies la iarbă verde. De departe, cele mai multe dosare penale au fost întocmite în această perioadă tinerilor depistaţi cu droguri şi substanţe interzise.

Potrivit reprezentanţilor I.P.J. Constanţa, poliţiştii antidrog din cadrul B.C.C.O. Constanţa şi ai D.C.C.O. – I.G.P.R., sprijiniţi de jandarmi şi poliţişti de frontieră, au surprins în flagrant, pe raza staţiunilor de pe litoral, 40 de tineri care deţineau substanţe interzise. Suspecţii, cu vârste cuprinse între 17 şi 34 de ani, aveau asupra lor ţigări confecţionate artizanal, bile din aluminiu cu cocaină sau canabis, grindere, foiţe de ţigară şi comprimate ecstasy. În total, oamenii legii au confiscat de la tineri 100 grame canabis, 128 comprimate ecstasy, cocaină, speed şi mai multe plicuri cu etnobotanice.

În aceeaşi perioadă, poliţiştii Biroului Urmăriri, din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, au depistat patru persoane dispărute şi şapte persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate de executare a pedepselor cu închisoarea. Aceştia din urmă au ajuns după gratii pentru a-şi executa pedepsele. La datorie au fost şi poliţiştii rutieri care au fost prezenţi pe toate drumurile care duc spre staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre şi în punctele de trecere ale frontierei. În sprijinul poliţiştilor rutieri constănţeni au venit şase poliţişti cu şase motociclete, de la Brigada Poliţiei Rutiere Bucureşti.

Oamenii legii au depistat mai mulţi şoferi care s-au urcat beţi la volan, una dintre cele mai mari alcoolemii fiind înregistrată la o tânără de 35 de ani care a fost prinsă la Mangalia vând 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Daniela Moldoveanu, observatordeconstanta.ro, Marti, 6 mai 2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply