Drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice supuse verificării fiscale. Ce trebuie să ştii

0
261

Noi reguli, în vigoare!

Codul de procedură fiscală reglementează modul în care organele fiscale au dreptul să cerceteze persoanele fizice, privind plata impozitului asupra veniturilor realizate. Recent, în Monitorul Oficial a fost publicat documentul intitulat Carta drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale, în care sunt stipulate drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice, confruntate cu controlul fiscal.

Documentul stabileşte că organul fiscal are dreptul de a efectua o verificare prealabilă documentară a ansamblului situaţiei fiscale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit şi solicită contribuabilului prezentarea, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare, sub sancţiunea decăderii, de documente justificative sau alte clarificări relevante.

De asemenea, potrivit documentului, inspectorii ANAF pot dispune măsuri asiguratorii, în condiţiile legii, iar durata efectuării verificării fiscale este stabilită de organul fiscal şi nu poate fi mai mare de 6 luni, respectiv 12 luni, în cazul în care sunt necesare informaţii din străinătate.

Partea bună constă în faptul că persoanele fizice vor fi înştiinţate cu privire la controlul fiscal, printr-un aviz de verificare, care va fi transmis, în scris, de organul fiscal cu cel puţin 15 zile înainte de data începerii verificării fiscale şi care trebuie să cuprindă, printre altele, temeiul juridic al verificării, perioada ce urmează a fi supusă verificării sau locul desfăşurării.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

De asemenea, persoanele fizice beneficiază de posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării, însă se poate face o singură dată, prin solicitare scrisă şi doar cu motive justificate. Mai mult, persoanele fizice supuse controlului fiscal pot beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică, pe toata durata verificării fiscale.

Marius Florian VASILE, replicaonline.ro, 15.04.2014.

UPDATE, 16.04.2014 (M.N.):

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 544/2014 privind aprobarea Cartei drepturilor şi obligațiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale, publicat în Monitorul Oficial nr.270 din 11.04.2014, îl puteți citi aici:

http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_544_2014.pdf


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply