Fără restricţii pe podul Agigea, în minivacanţa de 1 Mai!

0
653

Drum fără obstacole pentru turiştii care vor să ajungă, de 1 Mai, în sudul litoralului! Astfel, aşa cum s-a procedat şi în perioada sărbătorilor pascale, în apropierea sfârşitului de săptămână următor vor fi ridicate restricţiile de circulaţie.

„În intervalul 29 aprilie, ora 14:00 – 6 mai 2014, ora 08:00, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea se va desfăşura pe trei benzi de circulaţie (2+1), pe toată lungimea podului, în funcţie de volumul de trafic înregistrat în acest timp, pe cele două direcţii de deplasare. 

În această perioadă va fi permisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată ≤ 5 tone şi a mijloacelor de transport persoane a căror masă totală maxim autorizată depăşeşte 5 tone. Se menţine limitarea vitezei de circulaţie la 50 km/h”, au precizat reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Cugetliber.ro, 30.04.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply