Mangalia – Ajutor de Paşte pentru nevoiaşi

0
816

Peste 3.000 de persoane din Mangalia vor primi, în Săptămâna Mare, pachete cu alimente, care conţin un pui, un litru de ulei, un kilogram de zahăr, un kilogram de orez, un kilogram de făină, un kilogram de mălai şi un cozonac.

GEST

Cu prilejul sărbătorilor pascale, peste 3.000 de pensionari cu venituri mai mici de 800 lei/lună, persoane în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri, dar şi persoane cu handicap din Mangalia vor primi, din partea administraţiei locale, în perioada următoare, pachete cu alimente, pe care Primăria le acordă tuturor celor care nu-şi mai pot asigura traiul zilnic.

„Iniţial, pachetele ar fi trebuit să le dăm la finele lunii, dar, pentru că vine Paştele, am hotărât să le dăm mai devreme”, a spus primarul Cristian Radu. Pachetele conţin alimente de bază şi, pentru mulţi dintre cei care apelează la această formă de ajutor, reprezintă o masă sănătoasă, aşa cum tot mai rar îşi pot permite. Astfel, un pachet conţine un pui, un litru de ulei, un kilogram de zahăr, un kilogram de orez, un kilogram de făină, un kilogram de mălai, dar şi tradiţionalul cozonac.

Tatian IORGA, telegrafonline.ro, 14.04.2014.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply