ȘCOALA ALTFEL. Bilanțul unei săptămâni de activități specifice la Mangalia

0
1049

1. Proiectul „Cetățeanul”, analizat de primarul Radu Cristian

 

Joi, 10 aprilie 2014, în sala de festivități a Liceului Teoretic ”Callatis”, profesorii și elevii pe care îi coordonează în cadrul ”Proiectului Cetățeanul” (Project Citizen) au invitat reprezentanții Primăriei pentru a le răspunde la câteva întrebări. Astfel, au onorat cu prezența primarul Cristian Radu, consilierul personal Ana Toma, reprezentantul ADPP, Marius Ilie, precum și alți angajați ai Primăriei care și-au dorit să răspundă întrebărilor elevilor de la Liceul ”Callatis” și a câtorva elevi de la Școala Gimnazială ”Sfântul Andrei”.

Elevii au pus întrebări cât se poate de serioase, explicând că proiectul constă în identificarea unor probleme, dar și soluții, mergând până la generarea de hotărâri de consiliu local, dacă va fi posibil.

Principalele întrebări au fost ridicate cu privire la câinii comunitari, primarul municipiului explicând că așteaptă ca firma care va câștiga licitația de la finalul lunii să aducă rezultatele scontate, astfel încât locuitorii Mangaliei să fie cât mai repede în siguranță. O altă problemă ridicată a fost cea a existenței unui Club al elevilor, dar și a altor spații de recreere pentru copii. Edilul orașului a lămurit și a dat soluții și în acest caz, precizând că deja există un proiect pentru amenajarea unui parc pe terenul fostei stații de betoane, teren foarte generos ca spațiu, dar că a identificat și o clădire centrală unde ar putea fi mutat actualul Club al Elevilor, astfel încât să fie accesibil elevilor atât ca distanță, cât și ca aspect. S-a subliniat faptul că se va lua legătura și cu reprezentanții ISJ Constanța pentru soluționarea unor probleme de încadrare a profesorilor. Cadrele didactice au subliniat faptul că, în cazul în care se va rezolva probelema spațiului, ar putea face voluntariat.

Un elev de 13 ani al Școlii Sfântul Andrei a avut o propunere foarte interesantă legată de construirea unei piste de biciclete care să unească Mamaia de Cap Kaliakra din Bulgaria, cu tot ceea ce înseamnă infrastructură, locuri de odihnă, expunând chiar avantajele majore ale unei astfel de piste. Deși nerealizabilă încă, propunerea a atras atenție autorităților care l-au invitat pe elev  la Primărie pentru a urmări felul în care primarul își ține audiențele, în speranța că el este unul din cei ce vor conduce orașul în viitor, ajungând, de ce nu, chiar primar al municipiului.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Întâlnirea s-a încheiat cu intervenții și ale altor elevi  dornici de a primi răspunsuri la unele dintre întrebările legate de școală, dar mai ales de comunitatea în care trăiesc, dând dovadă de un real interes și de implicare în foarte multe domenii.


2. ”Să vorbim …Gramatică/ Let’ s speak… Grammar!”

Săptămâna aceasta, la Liceul Teoretic  ”Calltis” Mangalia  a demarat proiectul ”Să vorbim… Gramatică/ Let’ s speak… Grammar!” coordonat de profesorii Angheluță Cristina și Gherfi Simona cu primele două activități. ”Funny Numbers!”  este un concurs interdisciplinar, care atrage elevii din clasele a IV-a, a V-a și a VI-a, iubitori de matematică și limba engleză, în timp ce   ”Să vorbim…Gramatic / Let’ s speak… Grammar!”  se adresează celor din clasele V-VIII care preferă gramatica limbii române, dar și pe cea a limbii engleze.

Ajuns la cea de-a patra ediție, amplul proiect, înscris în CAEJ 2014 , pare a avea de la an la an mai mulți participanți. Și anul acesta elevii școlilor din municipiu, dar și din împrejurimi ne-au onorat cu prezența lor – 107 elevi la Funny numbers! și 170 de elevi la ”Să vorbim…Gramatic/ Let’ s speak… Grammar!”. Noutatea constă în faptul că aceste concursuri au fost extinse și în alte localități, simultan desfășurându-se și în Constanța și în Murfatlar.  Trebuie să mulțumim participanților, dar și cadrelor didactice de la Liceul Teoretic ”Callatis”, Școala  Gimnazială ”Sfântul Andrei”,  Școala Gimnazială Nr. 3, Școala Gimnazială Nr.1 și Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Albești pentru  ajutorul acordat în organizarea acestor concursuri.

Pe 31 mai, porțile liceului se vor deschide iar pentru cea de-a treia activitate, poate cea mai atractivă, adresată elevilor din ciclul primar – Spelling Bee, care se va finaliza și cu apariția revistei pentru cei mici ”The Little Starfish”. Proiectul se va încheia pe 7 iunie cu un concurs pentru elevii din țară și din afara țării, dar și cu  simpozionul la care sunt invitați profesori din toată țara. Toate materialele prezentate și trimise de cadrele didactice vor apărea în revista ”Să vorbim… Gramatică/ Let’s speak… Grammar!”.

Partenerii Liceului Teoretic ”Callatis” în acest proiect sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Primăria Municipiului Mangalia, Complexul Cultural Callatis, Mangalia, Clubul Rotary, Mangalia, ONG „Salvaţi Copiii”.


3. “Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”

 

În cadrul Săptămânii “Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, 7-11.04.2014, cadre didactice de la Liceul Tehnologic “Ion Bănescu” din Mangalia au derulat cu elevii programe educaționale inițiate de Organizația Junior Achievement România, după cum urmează:

–        “Studii de caz BANI IQ”, program implementat de prof. Iuliana Corina Mihalache, prof. psiholog Alina Gabriela Băiașu, prof. Roxana Vasilescu, prof. Virginica Barabaș, prof. Maria Ciupercă.

Activitățile de educație financiară organizate au facilitat elevilor problematizarea unor situații în care se află sau ar putea să se afle (nevoia de a economisi pentru a-și cumpăra produse pe care și le doresc, decizia de a face un împrumut pentru a urma studiile la o universitate etc.) și înțelegerea responsabilităților, a avantajelor și dezavantajelor unor soluții la dileme financiare.

–        “Educația îți dă valoare!”, program propus de J.A.Romania în parteneriat cu BRD Groupe Societe Generale în scopul prevenirii abandonului școlar la nivel național și dezvoltării competențelor profesionale ale elevilor;

Prof. Iuliana Corina Mihalache, prof. psiholog Alina Gabriela Băiașu, prof. Virginica Barabaș au organizat diverse activități (dezbatere, scenetă, studiu de caz) care au oferit ocazia elevilor de a conștientiza beneficiile și costurile educației, de a înțelege că un nivel ridicat de educație scade riscul de a fi șomer, de a trăi în sărăcie, oferă mai multe opțiuni și oportunități în carieră, un nivel ridicat al câștigurilor, un loc de muncă bun și, implicit, o viață calitativă.

–        “Job Shadow Day”, program internațional de dezvoltare și formare profesională, a fost  implementat de prof. psiholog Alina Gabriela Băiașu, prof. Roxana Violeta Vasilescu.

Elevii au petrecut 4-5 ore într-o zi în umbra părinților / a unor persoane angajate într-o companie sau instituție, la locul de muncă al acestora. Această experiență de învățare practică le-a prilejuit familiarizarea cu responsabilitățile, atribuțiile unor posturi de muncă, exersarea abilităților impuse, chestionarea părintelui / persoanei angajate cu privire la motivația de muncă, studiile necesare, oportunitățile de dezvoltare personală / profesională, munca în echipă etc.

Feed-back-ul oferit ulterior de elevi a fost unul pozitiv. Elevii au declarat că Job Shadow Day a reprezentat pentru ei o ocazie de a petrece timp în mediul real de muncă, alături de părinți, de a lucra în echipă, de a înțelege că educația școlară și extrașcolară, cât și specializarea post-școlară sunt necesare pentru obținerea succesului profesional.

Director,                                      Consilier de imagine,                         Prof. psih.,

Prof. Corina Mihalache               Nicoleta Teodorescu                         Alina Băiașu.


4. Elevii din Mangalia au încheiat Săptămâna Altfel”, la Columbodrom

Zeci de elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale ”Sfântul Andrei” au avut parte de o surpriză inedită în ultima zi de școală, premergătoare vacanței de primăvară. La invitaţia reprezentanţilor Federaţiei crescătorilor de porumbei din județul Constanța, condusă de columbofilul Marian Guță, elevii au fost duşi la Columbodromul din oraş, nu înainte de a viziona un filmuleţ despre creşterea porumbeilor voiajori, proiecţia fiind urmărită cu interes de elevi în sala de conferinţe a Hotelului “Saturn”.

În mijlocul lor, s-a aflat edilul Radu Cristian care a precizat că susţine aceste activităţi extracurriculare la care va participa cu plăcere, ori de câte ori este invitat. La rândul lor, copiii au susţinut în faţa primarului şi a celor prezenţi un scurt moment artistic, prilej cu care şi-au arătat talentul de dansatori şi cântăreţi de muzică populară. De aici, copiii au vizitat cel mai nou Columbodrom din România, Black Sea One Loft Race, construit la Mangalia. Ei au fost încântați să vadă pistele de aterizare ale porumbeilor voiajori și locul unde aceștia sunt antrenați pentru zbor.

Totodată, școlarii au afirmat că vizita la Columbodrom a fost cel mai frumos moment din cadrul activităților derulate prin programul “Săptămâna “Altfel”. Inițiatorul acțiunii, columbofilul Marian Guță, a declarat că “activitatea a avut drept scop, pe de o parte, desprinderea copiilor de calculator și alte preocupări similare, iar pe de altă parte să le insuflăm dragostea pentru aceste păsări minunate și ce înseamnă să fii columbofil. Cu siguranță, vom mai organiza astfel de activități și cu altă ocazie”.

Construit la malul Mării Negre, în Mangalia, columbodromul oferă condiții la standarde internaționale și respectă toate regulamentele internaționale pentru organizarea competițiilor specifice.


Duminică, 13 aprilie 2014.

Comunicate transmise de Biroul de presă al Primăriei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply