Proiect – Obor nou la Mangalia

0
1011

Primăria Mangalia le pregăteşte, în acest an, o surpriză locuitorilor şi producătorilor agricoli din zonă, urmând să amenajeze un nou obor, unde se vor putea vinde de la produse lactate până la carne, mezeluri, fructe, legume şi animale.

CONDIŢII IMPROPRII

În fiecare duminică, la primele ore ale dimineţii, sute de locuitori din Mangalia iau cu asalt oborul amenajat în zona industrială şi care se află în grija Administraţiei Domeniului Public şi Privat (ADPP). Oamenii se îmbulzesc printre tarabele improvizate şi produsele comercializate în condiţii improprii (praf, gropi şi buruieni). În plus, actualul obor nu reprezintă decât o întindere denivelată de pământ şi înecată în noroi în zilele ploioase.

Situaţia se perpetuează de ani buni, fapt ce a determinat conducerea ADPP Mangalia să caute soluţii pentru amenajarea unui nou spaţiu comercial. Şi, după câteva căutări, ADPP a găsit soluţia ideală, urmând să înceapă, în acest an, amenajarea unui obor pe un teren aparţinând domeniului privat al municipalităţii şi care este situat în zona Industrială (lângă Moară).

SPAŢII ADECVATE

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Directorul ADPP, Cătălin Cornaci, a declarat că oborul se va întinde pe o suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi şi va fi situat în vecinătatea celui existent. Vor fi amenajate spaţii separate, ce vor îndeplini toate normele igienico-sanitare, astfel încât să se poată vinde de la produse lactate până la carne, mezeluri, fructe, legume şi animale.

“În funcţie de doleanţele comercianţilor, dar şi de interesul clienţilor, se poate lua în calcul funcţionarea şi în cursul săptămânii a acestui târg. Măsura este binevenită, având în vedere că, în prezent, produsele se vând în condiţii insalubre, în plină stradă, direct pe pământ. Consumatorii acceptă însă situaţia datorită preţurilor mici şi diversităţii mărfurilor, foarte mulţi preferând să se aprovizioneze de la comercianţii din mediul rural”, a spus Cornaci.

Tatian IORGA, telegrafonline.ro, Vineri, 11 aprilie 2014.



Elefant.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply