Calvarul de pe Podul Agigea continuă: lucrările, în pericol să nu se încheie la data anunţată

0
747

farmec.ro
carturesti.ro%20

Autorităţile ne liniştesc: Întârzierile din februarie se recuperează.

Teoretic, lucrările de la Podul Agigea au termen de finalizare 28 iunie anul curent. Practic, există mari temeri că lucrurile se vor lungi, iar calvarul circulaţiei cu restricţii va continua. Oficial, nimeni nu recunoaşte că există probleme; neoficial, există informaţii cum că înlocuirea hobanelor nu se află în grafic, iar constructorul ar fi oferit şi explicaţii cu privire la acest aspect: vântul a împiedicat muncitorii să lucreze zilnic.

Istoria vântului care se pune în calea fericirii celor care traversează DN 39 este confirmată şi de şeful Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, Marin Dima, dar care infirmă întârzierile: Au fost probleme în februarie, atunci a fost vânt, dar lucrările sunt în grafic, se recuperează. Termenul (de încheiere a lucrărilor – n.r.) este 28 iunie, a subliniat Dima.

Între timp, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionaledin România (CNADNR) a anunţat participanţii la trafic că a fost introdus un nou interval orar de închidere a circulaţiei, pe podul de la Agigea.

Această închidere se va aplica în fiecare noapte de marţi spre miercuri, miercuri spre joi, joi spre vineri, în intervalul orar 23:00 – 01:00 şi va fi valabilă până la data de 27.06.2014. De asemenea, rămân valabile şi celelalte intervale de închidere a circulaţiei, de 4 ore în zilele de marţi, joi şi sâmbătă între orele 09:00 -13:00, respectiv 4 ore în nopţile de luni spre marţi între orele 23:00 – 03:00.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Toate acestea – cu speranţa că la vară nu vor înnebuni turiştii, prinşi la mijloc între Constanţa şi sudul litoralului -, ne readuc în atenţie şi straturile de asfalt turnate cu dărnicie între anii 2008-2012. Despre aceste asfaltări, cotidianul Replica de Constanţa atrăgea atenţia că sunt o posibilă cauză a degradării accentuate a construcţiei, în sensul că au slăbit cablurile de susţinere, însă, în noiembrie 2012, Marin Dima se precipita să ne contrazică: Podul susţine în acest moment o greutate de 75% din întreaga sa capacitate. Lucrările de asfaltare ce s-au desfăşurat de-a lungul anilor pe podul Agigea nu au afectat sub nici o formă cablurile sau tuburile care protejează cablurile de susţinere. Lucrările la pod au început în urma unei expertize, iar proiectul continuă cu înlocuirea pieselor, susţinea, la acea vreme directorul DRDP.

În prezent, Dima spune că, la momentul când aveau loc asfaltările, el nu era director al DRDP, prin urmare nu ştie de ce astfel de lucrări – şi nu altele! – au fost incluse în categoria urgenţe, şi ne-a îndrumat să ne adresăm, pentru lămuriri, Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Poate fi o greşeală şi faptul că s-a asfaltat…, a spus Dima.

Alte surse susţin însă că e un adevărat mister cum de ani la rând au existat rapoarte ale experţilor care indicau că podul necesită atenţie la hobane, iar într-un singur an, la Bucureşti s-a transmis că prioritatea vizavi de acest pod este legată de asfaltare. După asfaltarea de pomină, care desigur a umflat conturile unei firme de profil, degradarea hobanelor s-a accelerat, semn că podul a fost supra-încărcat. Mergând înapoi în timp, mai reamintim că, în anul 2008, podul a fost verificat pentru a fi inclus in programul de reabilitare finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). În acel moment, experţii au declarat că ar trebui reparate doar grinzile care susţin partea pe care se circulă a podului.

A.A. replicaonline.ro, Vineri, 4 aprilie 2014.

Vezi şi:

http://www.replicaonline.ro/sabotaj-economic-desteptii-care-tin-inchis-podul-agigea-provoaca-pierderi-de-5-milioane-de-euro-pe-luna-162121/


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply