Sanatoriul din Mangalia îşi caută director financiar

0
739

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia caută director financiar-contabil şi va organiza la începutul lunii mai un concurs de selecţie.

Nu oricine poate ocupa această funcţie, condiţiile minime impuse fiind, pe lângă cele legate de vârstă, stare de sănătate şi cazier, obligativitatea de fi absolvit, cu diplomă de licenţă, o facultate de profil economic, dar şi cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar agreate de Ministerul Sănătăţii. La concurs se pot înscrie numai persoanele care au o vechime de cel puţin şase ani şi jumătate în specialitatea studiilor.

Candidaţii trebuie să achite şi o taxă de înscriere, de 220 de lei. Potrivit managerului unităţii medicale, Viorel Pascaru, funcţia a rămas vacantă după expirarea contractului actualului director financiar-contabil, Claudiu Arsene.

Funcţiile de conducere în unităţile din subordinea MS se ocupă prin contracte de management pe trei ani, iar la expirarea acestui termen fie se numesc interimari, fie se organizează concurs. Cel mai probabil, actualul director interimar va candida la concursul din 5 mai.

(N.D.), observator.ro, 03.04.2014.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply