„EUROPA, CASA NOASTRĂ“ pentru 88 de şcoli din judeţul Constanţa

0
885

Campania de informare şi comunicare „Europa, casa noastră“  la start. Proiectul anual a Reprezentanței Comisiei Europene în România se derulează în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Campania îşi propune să transpună priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene în mediul şcolar.

Campania îşi propune să informeze elevii şi profesorii cu privire la proiectul de integrare europeană (istoria, prezentul şi viitorul acestuia), priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene, dar şi informaţii care îi privesc direct (posibilitatea de a studia şi de a lucra în statele membre, implicarea în activităţi de voluntariat, schimburi între tineri, participarea la internship-uri, implicarea în proiecte comunitare). Campania este deschisă tuturor şcolilor (primare şi gimnaziale), precum şi liceelor din România. Elevii participanţi trebuie să fie coordonaţi de învăţători sau profesori.

Campania de informare “Europa, casa noastră” are patru componente importante: Vizite în școli; Concursul de proiecte “Lider European”; Ziua Europei; Concursul de desene “Ziua Europei”.

În proiect sunt deja înscrise 88 de unităţi de învăţămînt din judeţul Constanţa, şcoli din: Constanţa, Medgidia, Eforie Sud, comuna Cumpăna, Cobadin şi satul Viişoara, Ovidiu, Topraisar, Mangalia, Hârşova, 2 mai, Carvăn,  Năvodari, Lipniţa, Haţeg, Petroşani, Viile, Valu lui Traian, Plopeni, Crucea, Vadu, Vulturu, Ciocârlia de sus, Bărăganu, Mircea Vodă, Castelu şi Dulceşti.

ziuaconstanta.ro, 02.04.2014.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply