Ședinţă de Consiliu Local la Mangalia. Tinerii din oraş îşi pot pregăti dosarele pentru ANL-uri

0
737

Edilii din Mangalia se reunesc în şedinţă ordinară. Luni, de la ora 17.00, consilierii locali din Mangalia vor discuta o suită de proiecte de hotărâre cu caracter administrativ.

Unul dintre cele mai importante proiecte supuse adoptării vizează aprobarea atribuirii unui teren în folosinţă gratuită Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), pe durata realizării investiţiei „Locuinţe prin credite ipotecare”.

Conform declaraţiilor directorului general al Agenţiei Naţionale a Locuinţei, Dumitru Nancu, aflat în judeţul Constanţa la începutul lunii martie, în Mangalia va fi demarată anul acesta construcţia a 80 de unităţi locative pentru tinerii din oraş.

De asemenea, pe ordinea de zi este înscris proiectul de hotărâre care vizează preţul de producţie, transport şi distribuţie a energiei termice produse în sistem centralizat de către SC Goldterm Mangalia SA în cuprinsul municipiului, şi tot legat de societatea de termoficare a mangalioţilor se va supune votului şi aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul în curs.

În aceeaşi şedinţă, se va dezbate proiectul referitor la aprobarea „Regulamentului privind reglementarea activităţii agenţilor economici de pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia”, despre care edilul-şef al Mangaliei, Cristian Radu, a discutat într-o reuniune recentă cu operatorii din sudul litoralului.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Totodată, consilierii locali vor mai dezbate proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate „Crearea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică în Staţiunea Saturn“ şi proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului şi a surselor de finanţare pentru respectivul proiect.

ziuaconstanta, 29.03.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply