Profesorii nu mai au voie să facă nimic. Nu mai au voie să ţipe, nu mai au voie să se enerveze, nu mai au voie să primească o floare, nu mai au voie să aprecieze, nu mai au voie să pedepsească. Profesorul este vinovat că nu vine copilul la şcoală, profesorul este de vină că pleacă elevul din şcoală.
În ultima vreme s-a ajuns la situaţii în care profesorii sunt agresaţi de elevi.
Nu mai există ideea de profesor aşa cum, poate, era percepută în trecut. Acum profesorul este persoana pedepsită din orice, iar elevul sau copilul are toate drepturile. Profesorul nu are voie să facă nimic, dar elevul are dreptul să fie egoist. Regulamentele interzic elevului, dar legea interzice profesorului. Profesorul trebuie să aplice strategii didactice, chiar şi diferenţiate, dar Doamne fereşte să îşi iasă din fire. Noua lege de protecţie a copilului aduce AMENZI însemnate profesorilor agresivi, dar şi pentru părinţi. Dar ce înseamnă agresivitate? Care este limita dintre un simplu ţipăt şi o lovitură sau pedeapsă?
Sunt foarte de acord cu toate amendamentele acestei legi. Agresivitatea nu este o soluţie la educaţie. Nici în privinţa părinţilor, nici în privinţa profesorilor. Cu ce nu aş fi de acord? Cu aplicarea diferenţiată a legii.
Dacă un părinte ar da o palmă unui copil, nu cred că ar primi conform legii între 500 şi 1000 de lei amendă şi nici părinţii care-şi scot copiii la cerşit nu cred că ar fi pedepsiţi (altfel nu aş mai vedea cerşetori), dar dacă un profesor ar pedepsi un copil către colţul clasei doar, asprimea judecăţii nu ar întârzia să apară şi ar fi repede judecat, ca să nu mai vorbim despre faptul că în ultima vreme, orice floare primită este aspru condamnată ca şi “mită”.
Dacă elevii chiulesc, profesorul este pedepsit că l-a determinat să chiulească, dacă elevul se duce în barul de pe lângă şcoală, dirigintele este pedepsit că nu l-a făcut să înţeleagă pe elev suficient de bine că nu are voie, dar autorizaţia café-barului din apropierea şcolii nu are importanţă de cine a fost eliberată! Profesorul este vinovat pentru orice nu convine unui elev şi, mai ales, dacă are curajul să mai facă prelegerea “bunului simţ”.
Ei au voie să strice mobilierul şcolii, să arunce cu hârtii, cu scaune, să se înjure în timpul orelor de curs, nu numai în pauze şi să “împuşte păsări” pe smartphone.
A aplica sancţiuni profesorilor sau părinţilor fără să se impună limite de manifestare elevilor sau copiilor, nu este o soluţie potrivită, ci doar una parţială. Nu există regulament şcolar care să modeleze bunul simţ al unui elev. Conjucturile şi manifestările acestora sunt imprevizibile şi diverse, iar comportamentul lor ţine exclusiv de propria voinţă.
Citeste mai mult: adev.ro/n1tlxs.
extremele niciodata nu au fost bune : nu este normal ca un cadru didactic sa loveasca sau sa jigneasca vre-un copil , si nici copiii nu trebuie lasati de capul lor , pentru ca atunci cand vor sa bage degetele in priza – e datoria noastra sa-i oprim (un exemplu)