Elevii de la Colegiul „Mircea cel Bătrân” au primit 77 de premii de la NASA!

0
657

Românii au golit vitrina cu premii de la NASA. 77 de distincţii au obţinut elevii Colegiului „Mircea cel Bătrân” din Constanţa la concursul de Proiecte Spaţiale. Asta în timp ce participanţii din Statele Unite au primit de zece ori mai puţine.

Trei echipe româneşti au ocupat primul loc la categoriile lor pentru că au reuşit să creeze condiţii de viaţă pe Lună şi Marte, deocamdată doar teoretic.

Este al unsprezecelea an consecutiv în care elevii Colegiului Mircea cel Bătrân din Constanţa sunt remarcaţi la NASA. De fiecare dată au primit premii la concursul de Proiecte spaţiale, însă niciodată atât de multe – 77, dintre care 11 premii I. Juriul american a fost impresionat de ideea staţiei Hellios de pe Marte.

„Noi am vrut să facem un prim pas către colonizarea în Marte, am introdus şi idei, cum am putea să facem, să Terra-formăm planeta, adică cum să o facem locuibilă fără condiţii, fără aparatură”, spune Andreea Diana Catană, una dintre elevele premiate de NASA.

Viitorul este promiţător şi pentru cei care au trimis pentru prima oară la NASA proiectele lor despre colonizarea universului.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„A fost o experinţă foarte dură, dar cu un final fericit pentru noi că am luat locul 1”, afirmă Laura Maria Dumbravă, elevă premiată.

Şi Andra a obţinut tot un premiu I. În anii trecuţi a muncit în echipă, dar acum s-a simţit pregătită să intre în cursă singură.

„A trebuit să mă autoevaluez foarte bine şi să creez cu propria mea minte concepte noi”, spune Andra Manţighian.

„Totul a fost făcut de ea. Eu doar am pus, eventual mici frâne acolo unde mintea ei o luase mult înainte… aşa sunt adulţii, mai taie din elan”, afirmă Lucian Oprea, profesor de fizică.

Profesorii cred cu tărie în viitorul acestor elevi.

„Sunt convins că aceşti copii ai noştri vor fi bunicii staţiilor orbitale, oraşelor care vor gravita în Univers”, susține Vasile Nicoară, directorul Colegiului.

Elevii sunt invitaţi la sediul NASA din Washington pentru a-şi susţine proiectele în faţa specialiştilor americani. Dar, pentru că drumul trebuie plătit de părinţii, prea puţini vor fi cei care vor ajunge la Agenţia Naţională Spaţială Americană.

digi24.ro, 28.03.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply