Tamara Buciuceanu, la primirea Premiului Academiei Române: Trebuie să trăim ca şi cum am fi nemuritori

0
843

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a declarat joi, (19 decembrie 2013, n.red.)  la primirea premiului “Aristizza Romanescu”, acordat de către Academia Română, că oamenii trebuie să trăiască de parcă ar fi nemuritori.

Foto: AGERPRES FLUX / CRISTIAN NISTOR

Membrii Academiei Române au acordat joi premiile instituţiei pe anul 2011.

Premiul “Aristizza Romanescu” a fost acordat ex-aequo actriţei Tamara Buciuceanu-Botez pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică şi lui Ion Caramitru pentru lucrarea “Macbeth. Un studiu”. La primirea distincţiei, în cadrul evenimentului ce a avut loc în Aula Academiei Române, Tamara Buciuceanu-Botez a ţinut un scurt discurs.

“E greu la deal, e foarte greu, dar dacă trăim, trebuie să trăim ca şi cum am fi nemuritori”, a spus actriţa. “Sunt mândră că sunt româncă, îmi iubesc ţara şi neamul şi mulţumesc lui Dumnezeu că mai trăiesc”, a spus actriţa.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Aceasta a mulţumit colaboratorilor săi şi familiei pentru sprijinul pe care i l-au acordat de-a lungul timpului.

“Cred că nu am trăit degeaba. Am lăsat ceva în urmă”, a adăugat aceasta, menţionând că a învăţat că “demnitatea, cinstea şi generozitatea se plătesc foarte scump”.

Mai mult, pe agerpres.ro/media/, 19 decembrie 2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply