Cât costă să întreții un maidanez de la distanță

0
835

Sibienii care vor să salveze un câine de la eutanasiere, dar nu au unde să îl țină, îl pot adopta la distanță. Pentru acest lucru, ei vor fi nevoiți să plătească lunar suma de 170 de lei, la  Serviciul Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân, din subordinea Primăriei Sibiu.

În acest sens, administrația locală a lansat spre dezbatere publică un proiect de hotărâre privind aprobarea taxelor de revendicare și adopție la distanță a câinilor fără stăpân.

Proiectul a fost generat de modificările  aduse legislației în domeniu, care prevăd că ”în vederea recuperării câinilor revendicați, proprietarii vor achita contravaloarea sumelor cheltuite pe perioada staționării acestora în adăpost, în cuantumul stabilit prin hotărârea consiliului local”.

Sumele cheltuite fac referire la cele de întreținere a câinelui în adăpost, taxa de identificare, respectiv ”ciparea”, în cazul în care nu a fost deja făcută, și cele generate de sterilizare, potrivit turnulsfatului.ro.

 Administrația sibiană propune ca taxa de întreținere a câinelui în adăpost să fie de 5,5 lei pe zi, valoarea totală urmând a fi calculată în funcție de numărul de zile petrecute de câine în adăpost, înainte de a fi revendicat.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Taxa de identificare propusă ar urma să fie de 15 lei, iar cea pentru sterilizare, de 35 de lei în cazul unui mascul, respectiv 60 de lei, pentru o femelă.

Mai mult, pe ro.stiri.yahoo.com/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply