Legitimaţii gratuite pentru studenţii care fac naveta la Constanţa

0
788

farmec.ro
carturesti.ro%20

     Anunţ de interes public

    Studenţii din Mangalia care frecventează cursurile facultăţilor din municipiul Constanţa pot depune cererile pentru acordarea gratuită a legitimaţiilor de călătorie, la Centrul de Informare pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei, de luni până miercuri, în intervalul orar 08.00-17.00, joi între 8.00 -18.00 şi vineri între orele 8.00-14.00. Conform unei hotărâri a CL, începând din acest an, municipalitatea acordă subvenţii la transportul public de persoane, la cerere, studenţilor care se încadrează în următoarele categorii şi care prezintă documente justificative în acest sens:

– studenţii orfani, cei proveniţi din casele de copii sau plasament familial, care nu realizează venituri;

– studenţii care provin din casele de copii sau plasament familial care realizează venituri, în raport cu mărimea acestora, în limita fondurilor disponibile;

– studenţii bolnavi de TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, spondilită anchilozantă sau reumatism articular;

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

– studenţii integralişti a căror familie nu realizează pe ultimele trei luni un venit lunar net mediu pe membru de familie, mai mare decât salariul minim pe economie.

 Marti, 11 februarie 2014, Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply