Cum se circulă, de astăzi, pe podul Agigea

0
1002

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale au făcut următoarele precizări cu privire la modul în care se va circula, începând de astăzi, pe podul de la Agigea:

– de astăzi, până pe 15 iunie, se va circula pe un singur sens de mers. Anume, de astăzi până pe 7 februarie şi în perioada 30 aprilie – 15 iunie, se va circula doar pe sensul de mers Constanţa – Mangalia.

În schimb, în perioada 8 februarie – 29 aprilie, se va circula pe sensul de mers Mangalia – Constanţa.

Viteza va fi limitată la 50 de kilometri pe oră şi va fi permisă doar circulaţia autovehiculelor cu masa maximă de până în cinci tone.  

De asemenea, reprezentanţii CNADNR atrag atenţia că suspendarea traficului pe pod se va face după următorul program, în perioada 23 ianuarie – 14 iunie:

„În fiecare zi de marţi, joi şi sâmbătă, în intervalul orar 09:00 – 13:00; în fiecare noapte de luni şi marţi, în intervalul orar 23:00 – 03:00.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Precizăm că circulaţia rutieră va fi închisă timp de 4 ore, pentru toate categoriile de vehicule şi în noaptea de sâmbătă spre duminică (7/8 februarie), în intervalul orar 23:00 – 03:00″.

Pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone, traficul se va desfăşura pe următoarele variante de ocolire:  Pentru relaţia Bucureşti – Port Constanţa Sud – Agigea – Negru Vodă – Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi:  A2 (Bucureşti – Constanţa – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus – Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni – Topraisar) – DN 38 (Topraisar – Agigea) – DN 39 (Agigea – Mangalia) şi retur. 

Cuget Liber, 22 ian.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply