Brașov, primul oraș mare din țară care anunță că nu eutanasiază maidanezii

0
835

Câteva orașe au anunțat că vor eutanasia câinii maidanezi

Autoritățile brașovene anunță că nu vor lua măsura eutanasierii câinilor fără stăpân.

„Eutanasierea este o soluţie extremă, iar noi nici nu vrem să discutăm despre posibilitatea de a fi aplicată la Braşov. Atîta timp cît la adăpostul de la Stupini încă sînt destule locuri libere, iar Asociaţia «Milioane de Prieteni» ne sprijină în activitatea noastră, nu vom discuta despre eutanasiere”, a declarat șeful Serviciului pentru Gestionarea Animalelor, Flavius Bărbulescu, citat de monitorulexpres.ro.

Și în Târgu Ocna, primarul Ștefan Silochi spune că se va construi un adăpost, iar câinii nu vor fi eutanasiați. „Autoritățile se îngrijesc de soarta patrupedelor și vom construi un adăpost pe locul fostei gropi de gunoi. Am terminat un țarc de 2.000 de metri pătrați la ieșirea din oraș și urmează să amplasăm boxele. Vom începe sterilizarea câinilor cu sprijinul organizației Vier Pfoten România, care activează în Comănești”, declara primarul Silochi, în toamna anului trecut.

„E nevoie de o altă lege

Un deputat liberal de Cluj crede că legea eutanasierii maidanezilor nu va rezolva problema și e nevoie de adoptarea unor reguli suplimentare. Deputatul Adrian Oros propune „înființarea, organizarea și funcționarea, la nivel național, a Registrului de Evidență a Câinilor cu Stăpân, controlul reproducției canine, precum și importul și comercializarea câinilor”. Registrul ar urma să-l administreze Colegiul Medicilor Veterinari  în urma consultării cu asociațiile de protecția animalelor și Asociația Chinologică Română.

Publicitate

Proiectul mai spune că în cazul dispariției unui câine, stăpânul trebuie să anunțe Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân în maxim 72 de ore sau în trei zile în cazul morții. Dacă nu face această notificare, stăpânul nu mai are voie să aibă un câine în următorii doi ani. De asemenea, toți câinii fătați trebuie declarați de stăpân și microcipați în termen de 30 de zile.

Dacă legea va fi aprobată, cei care abandonează câinii, „sursa” de înmulțire a maidanezilor, ar putea fi amendați. De asemenea, cei care nu-și înregistrează și microcipează câinii ar putea primi o amendă de până la 1.000 de lei.

Sursa: ro.stiri.yahoo.com/, 16 ian.2014.


piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele