Ne promovăm tradiţiile pe Google România?

0
523

Ne promovăm tradiţiile pe Google România?

Cel mai mare motor de căutare pe internet – Google România – ar putea să promoveze turismul şi tradiţiile româneşti. Cel puţin asta este dorinţa ministrului Turismului, Maria Grapini.

“De ce nu? Se promovează tot felul de zile fără importanţă, de ce să nu ne promovăm şi sărbătorile noastre tradiţionale?”, spune ea. Astfel, pe prima pagină Google am putea vedea de la prima oră date precum: Ziua de Dragobete, Zilele Babelor, Boboteaza, Sânzienele, Ispasul, Sânedrul, Ignatul sau alte sărbători tradiţionale puternic intrate în conştiinţa neamului românesc.

Pe de altă parte, ministrul Grapini a anunţat că, din 2014, un număr de 23 de staţiuni care au primit în acest an certificat autorizat de staţiune balneo vor putea fructifica directiva europeană legată de tratamentul străinilor cu plată în valută de la casele de sănătate din ţările lor.

“Pentru mine a fost o mare surpriză când am văzut că sunt staţiuni care nu au acest certificat, deşi funcţionau şi în mentalul public”, a spus ministrul.

Potrivit demnitarului, de anul viitor, oamenilor de afaceri din ţările non-UE nu le va mai fi solicitată viză pentru România dacă au vize Schengen, aici intrând o categorie foarte largă de străini, mai ales din India, China sau Rusia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

“A fost o cerinţă foarte mare şi la Forumul cu China. Am avut o înţelegere cu ministrul de Externe (…). Era o mare greşeală ca, după ce are o viză Schengen, să-i mai ceri şi una pentru România. Este o măsură tranzitorie, până la intrarea României în Schengen”, a spus Maria Grapini.

telegrafonline.ro, Luni, 16 dec.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply