Scrisoare deschisă adresată ministrului Culturii: “Descentralizarea va da o lovitură mortală capacităţii de ocrotire a patrimoniului cultural naţional”

0
239
"Descentralizarea va da o lovitură mortală capacităţii de ocrotire a patrimoniului cultural naţional"

Procesul de descentralizare stârnește îngrijorarea în rândul unor specialiști. Comitetul Naţional Român ICOMO, parte a ICOMOS – organizaţie de expertiză a UNESCO, ne-a trimis la redacţie o scrisoare adresată ministrului Culturii Daniel Barbu, în care reclamă unele pericole pe care le-ar aduce descentralizarea. Redăm integral conţinutul scrisorii.

“Domnule Ministru,

Comitetul Naţional Român ICOMOS, constituit exclusiv din specialişti în domeniul patrimoniului construit, parte a ICOMOS – organizaţie de expertiză a UNESCO prevăzută în textul Convenţiei Patrimoniului Mondial UNESCO -, a luat cunoştinţă cu îngrijorare de felul în care este gândită trecerea atribuţiilor Direcţiilor de cultură la Consiliile Judeţene în cadrul procesului de descentralizare iniţiat de Guvernul României, proces ce face obiectul unui proiect de lege aflat pe masa executivului în vederea asumării răspunderii.

În cursul zilei de 13.11.2013, în cadrul Consiliului Director al ICOMOS România, am analizat propunerile de descentralizare în domeniul patrimoniului anunţate pe siteul MDRAP şi de către domnul Ministru Liviu Nicolae Dragnea.

Am constatat că, în forma în care este proiectată, descentralizarea în domeniul patrimoniului va da în fapt o lovitură mortală capacităţii de ocrotire a patrimoniului cultural naţional de către Statul Român, ca stat naţional şi unitar.

Nu este o afirmaţie bombastică, o explicăm în cele ce urmează: Având în vedere numărul redus de funcţionari calificaţi şi de specialişti şi experţi implicaţi în activitatea de avizare şi decizie în protejarea patrimoniului cultural, din care doar un număr încă şi mai redus se găsesc în provincie, preluarea atribuţiilor MC va însemna de fapt o deprofesionalizare şi dezorganizare a activităţii de avizare, fără măcar a permite fundamentarea obiectivă a soluţiilor tehnice prin mecanisme de supervizare ştiinţifică.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mai trebuie să spunem că numărul specialiştilor pe patrimoniul construit din direcţiile de cultură actuale este în medie de 1,6 ? Și că expertiza supravieţuieşte doar parţial în Comisiile Zonale, şi ele văduvite de specialişti după ultima reorganizare?

În condiţiile libertăţii de mişcare şi ale unei predictibile deschideri a frontierelor urmare a accesării în spaţiul Schengen ce va facilita transportul fără control la frontieră al bunurilor culturale, se va produce un nou val de hemoragie patrimonială, şi nu se vor putea găsi la nivel local nici instrumentele potrivite şi nici expertiza ştiinţifică necesară pentru a stopa acest fenomen.

Legea 182/2000 va deveni inaplicabilă, făcând Statul Român responsabil de încălcarea prevederilor Convenției UNESCO de la Paris din 1970, referitoare la prevenirea și interzicerea transferului ilicit de bunuri culturale.

În condiţiile în care responsabililor direcţiilor de cultură ce se vor afla în subordinea Consiliilor judeţene nu li se prevede nici obligativitatea unui profil profesional din domeniul patrimoniului şi nici un mecanism de protecţie în faţa presiunilor politice locale, puținii specialiști și funcționari determinați să apere patrimoniul cultural vor pleca din structurile direcțiilor județene în maximum jumătate de an, fiind înlocuiți de cei mai „maleabili” sau neprofesionişti.

În acest sens, vă rugăm să notaţi că intenţia este mai mult decât evidentă în propunerea legislativă în care se spune că directorii noilor Direcţii vor fi numiţi prin Hotărâre a Consiliilor Judeţene iar propunerile de numire vor fi făcute de către preşedinţii acestora.

Refacerea lanţului de subordonare administrativă, ce pare să fie singurul scop clar al propunerii de descentralizare în cultură, este obţinută cu preţul unor distorsionări totale ale sensului protejării patrimoniului.

Astfel, după cum se poate desprinde din mai multe articole ale propunerii legislative împărţirea monumentelor în clase valorice (A – naţională şi internaţională şi B – locală) va fi subordonată împărţirii pe criteriul naturii proprietăţii – publice sau private – ceea ce contravine radical însăşi ideii de patrimoniu cultural ale cărui valori nu depind de tipul de proprietate.

În condiţiile în care din lipsă de personal în aparatul central, Ministerul Culturii nu-şi va mai putea îndeplini misiunea de monitorizare, inspecţie şi control, astăzi realizată în principal prin personalul Direcţiilor de cultură din judeţe, va fi imposibil controlul aplicării corecte a legii şi aplicarea unitară a normelor şi metodologiilor.

Proiectul legii descentralizării nu vorbeşte despre rolul viitor al comisiilor zonale ale monumentelor istorice, în schimb goleşte de conţinut real activitatea Comisiei  Naţionale a Monumentelor Istorice, for ştiinţific fundamental pe care s-a bazat protejarea monumentelor istorice, incepând cu 1892.

În condiţiile nerespectării de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiilor ce decurg din convenţii internaţionale asumate de câtre Statul Român (Convenţia de la Haga – 1954, Convenţia de la Paris – 1970, Convenţia Patrimoniului Mondial – 1972, Convenţia Consiliului Europei de la Granada – 1985, Convenţia Consiliului Europei de la La Valetta – 1992 etc.) se poate ajunge la marginalizarea ţării noastre pe planul dialogului intercultural şi chiar la sancţionarea României.

Nu trebuie să fii expert pentru a sesiza că în forma prevederilor actuale acestea vor genera:

1. Un conflict de interese la nivel local în cadrul procesului de avizare şi autorizare, având ca victimă patrimoniul construit;

2. Un risc real de neglijare a protejării patrimoniului cultural fie al minorităţilor culturale, fie al comunităţilor româneşti în regiunile în care acele comunităţi s-ar afla în minoritate;

3. Un pericol real pentru soarta patrimoniului cultural mobil, al cărui transfer peste graniţă se va rezolva pe plan local fără o implicare a Ministerului Culturii, ce va deveni, atât pentru patrimoniul mobil cât şi pentru cel imobil (arhitectural sau arheologic) doar un „acar Păun” şi un simplu spectator la procese pe care nici nu le va controla şi nici nu le va mai putea influenţa.

Ne punem întrebarea dacă, în raport cu responsabilitatea pentru patrimoniul său şi cultura sa, România mai este un stat în care sintagma de patrimoniu cultural naţional mai are şi o semnificaţie administrativă.

Primul Ministru se plângea zilele trecute ca operele lui Brâncuşi nu mai sunt în ţară. Ministerul Culturii şi Guvernul României cheltuie sume importante pentru recuperarea comorilor antice ale dacilor.

În loc să se întărească, pe model european, mecanismele ce şi-au probat doar o parţială eficienţă, actualul proiect legislativ promovează un mecanism administativ ce va stârni perplexitatea Europei şi consternarea UNESCO.

Din cele pe care le cunoaştem, nu există în Europa nici un stat in care avizarea intervenţiilor asupra monumentelor istorice precum şi responsabilitatea pentru deplasarea bunurilor culturale să fie atributul administraţiei publice locale.

Citiţi continuarea în cotidianul.ro, Duminică, 17 nov.2013.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply