Cine îi protejează pe copiii-cerşetori din Mangalia?

0
161

În timp ce zeci de micu­ţi stau cu mâna întin­să, auto­ri­tă­ţi­le par oar­be la sufe­rinţa şi abu­zul asu­pra lor…

Sub pri­vi­ri­le nepă­să­toa­re ale auto­ri­tă­ţi­lor, dar şi ale locu­i­to­ri­lor Man­ga­li­ei, de câţi­va ani, cerşe­to­ria, mai ales cea infan­ti­lă, a atins cote alar­man­te. Arma­te de copii, deve­ni­ţi milogi de mese­rie, sub oblă­du­i­rea celor ce le-au dat via­ţă şi care, prac­tic, tră­iesc pe spi­na­rea lor, au luat cu asalt zone­le comer­ci­a­le ale ora­şu­lui. Sub pri­vi­ri­le mai mult decât îngă­du­i­toa­re ale auto­ri­tă­ţi­lor loca­le.

Tan­ti, când ieşi din ali­men­ta­ră, îmi iei şi mie o pâi­ne?“, „Mi‑e foa­me, îmi iei şi mie ceva din maga­zin?“ sau, cel mai des întâl­ni­tă for­mu­la­re: „Dă-mi şi mie un leu, bogda­pros­te!“. Mânu­ţe mici, mur­da­re, de mul­te ori îngheţa­te de ger, întin­se, rugă­tor, spre tre­că­tori. Ochi mari, ino­cenţi, ce nu au cunos­cut, nicio cli­pă, căl­du­ra şi sigu­ranţa copi­lă­ri­ei. Aceş­tia sunt cerşe­to­rii-copii ai Man­ga­li­ei, de ordi­nul zeci­lor, cei pe lân­gă care tre­ceţi zil­nic, vă răs­ti­ţi la cei mai insis­tenţi, vă simţi­ţi vino­va­ţi, poa­te… Vă rupeţi „un leu“ din por­to­fel şi tre­ceţi mai depar­te. Mânu­ţe­le lor rămân, însă, întin­se mai depar­te, spre alţi tre­că­tori, spre o poma­nă vii­toa­re.

I‑aţi între­bat, vreo­da­tă, de unde vin? Dacă au unde locui, unde să se spe­le, dacă merg vreo­da­tă la gră­di­ni­ţă sau la şcoa­lă? Dacă voi aţi făcut‑o, spe­răm ca, într‑o bună zi, să o facă şi cei îndri­tui­ţi să se inte­re­se­ze de soar­ta lor. Până când vor cata­dic­si auto­ri­tă­ţi­le loca­le să sesi­ze­ze că stră­zi­le nu sunt pli­ne doar de câini mai­da­nezi, ci şi de cerşe­tori minori, numă­rul micu­ţi­lor ce stau, ore în şir, cu mâna întin­să este mai mare ca nici­o­da­tă. Sără­cia, pe de o par­te, dar şi nesi­mţi­rea părinţi­lor ce numă­ră, la sfârşi­tul zilei, zeci­le de lei adu­şi de copii, pot fi moti­ve­le explo­zi­ei aces­tui feno­men.

Cei mai mulţi din­tre copi­ii-cerşe­tori pro­vin din zone­le defa­vo­ri­za­te ale Man­ga­li­ei, dar şi din comu­ne­le limi­tro­fe. „Acţio­nea­ză“ în pre­a­j­ma maga­zi­ne­lor ali­men­ta­re, dar şi a băn­ci­lor, mai ales în zile­le de sala­riu.

Cli­enţii maga­zi­ne­lor ali­men­ta­re, gru­pul-ţin­tă al micu­ţi­lor cerşe­tori

 Deni­sa are şase ani şi stă pe unde­va, prin „Car­ti­er“. De vre­un an este „anga­ja­tă“, cu nor­mă întrea­gă, în par­ca­rea unui hiper­mar­ket din oraş. E deja vede­tă: micu­ţă, pis­tru­ia­tă, fru­moa­să coz, rupe ini­mi­le celor ce vin la cum­pă­ră­turi. O iubesc până şi paz­ni­cii, care ajung să îi poar­te de gri­jă. O întreb dacă anul aces­ta mer­ge la şcoa­lă, pen­tru că şti­am că la gră­di­ni­ţă nu a fost lăsa­tă de părinţi. Pier­deau prea mulţi bani dacă o tri­mi­teau. „Nu merg, a zis mama că nu are bani. Poa­te mă dă la anu’“, spu­ne, fără păre­re de rău, puş­toai­ca pis­tru­ia­tă. Nu are cum să regre­te ceva ce nu a cunos­cut nici­o­da­tă. Deni­sa este, deja, lider al par­că­rii, pe lân­gă ea mai cerşesc vreo trei-patru copii, romi şi români. Sea­ra părinţii vin să o ia pe Deni­sa de la „mun­că“, îi fac mone­ta­rul, o cear­tă dacă nu a pro­dus des­tul. Por­nesc, împre­u­nă, către casa dără­pă­na­tă. Mâi­ne, Deni­sa va fi, din nou, la dato­rie, ală­tu­ri de tova­ră­şii de sufe­rinţă.

În cen­trul ora­şu­lui, alt caz, la fel de dra­ma­tic: o feti­ţă, de nouă-zece ani, stă cu mâna întin­să în dreap­ta intră­rii unui super­mar­ket. În stân­ga este fra­te­le ei, ceva mai mare. La doi paşi, bine camu­fla­tă de câte­va tufe, mama celor doi, cu un nou-năs­cut, în căru­cior. Stau câte­va zeci de minu­te, după care mama dă sem­na­lul: por­nesc, toţi, pe stra­dă. Feti­ţa şi băieţe­lul se milo­gesc de fie­ca­re tre­că­tor, fac „razi­i­le“ obi­ş­nu­i­te prin toa­te maga­zi­ne­le şi biro­u­ri­le întâl­ni­te pe drum. Câş­ti­gu­ri­le şi mân­ca­rea sunt pre­da­te, ime­di­at, mamei.

Nimeni nu îi întrea­bă pe copii de ce nu sunt la şcoa­lă, nimeni nu îi „vede“, deşi trec, ziua în ami­a­za mare, pe lân­gă sedii ale unor auto­ri­tă­ţi ale sta­tu­lui care nu dau dova­dă decât de nepu­tinţă sau, poa­te, de nepă­sa­re în faţa aces­tui val de copii abu­za­ţi de părinţi şi de soci­e­ta­te.

Cei doi fra­ţi sunt vete­rani ai cerşe­to­ri­ei: în urmă cu câţi­va ani feti­ţa, care încă nu ştia să mear­gă, era în gri­ja băi­a­tu­lui, care stă­tea pe stra­dă …cerşind.

Nici­u­nul din­tre copii nu mer­ge la şcoa­lă

Alt super­mar­ket, altă droa­ie de copii-cerşe­tori. Andrei cere de poma­nă, lân­gă intra­re, de la cinci ani. Acum are 13. Nu a mers la şcoa­lă decât doi ani. A uitat să scrie, dar nu să şi citeas­că. Îi pare rău că nu mai mer­ge la şcoa­lă, îi plă­cea. Are aca­să doi fra­ţi, mici. Mama mun­ceş­te cu ziua, adi­că tră­ieş­te de azi pe mâi­ne răsco­lind prin gunoa­ie, după pâi­ne, pe care o vin­de celor ce cresc porci. În timp ce vor­besc cu el, Andrei se repe­de la o doam­nă „bine“: „Plea­că, mă, de aici! Mai lasă-mă în pace!“, îi arun­că, prin­tre dinţi, cucoa­na. Tre­ce rapid pe lân­gă băi­at, făcân­du-şi cru­ce: azi e săr­bă­toa­re, se aud clo­po­te­le, tre­bu­ie să ajun­gă repe­de la bise­ri­că, la slu­j­bă.

Andrei este un caz „feri­cit“: vine din­tr-un sat apro­pi­at Man­ga­li­ei, sea­ra se întoar­ce aca­să, la mama şi cei doi fră­ţi­ori, une­ori cu trai­sta pli­nă, alte­ori cu obra­zul încăr­cat de invec­ti­ve­le arun­ca­te de cli­enţii maga­zi­nu­lui.

Alţi copii sunt depar­te de a avea măcar sigu­ranţa unui cămin. Mulţi din­tre cei aci­u­a­ţi pe lân­gă maga­zi­ne tră­iesc sub cerul liber sau prin clă­di­ri­le dez­a­fec­ta­te de la peri­fe­rie. Sunt orga­ni­za­ţi pira­mi­dal: cei mici, care îmblân­zesc ini­mi­le tre­că­to­ri­lor, pro­duc banii. Cea mai mare a sume­lor mer­ge către lideri, tot copii ai stră­zii, deja prea mari ca să mai înmoa­ie sufle­tul şi să des­chi­dă buzu­na­re­le man­ga­li­oţi­lor. Cu res­tul, măru­nţi­şul, îşi „scot“ mân­ca­rea zil­ni­că şi ţigă­ri­le. Dacă nu aduc des­tul, îşi pri­mesc câte­va pal­me după cea­fă sau rămân nemân­ca­ţi.

Cine răs­pun­de pen­tru zeci­le de copii din stra­dă?

Pri­mii şi cei mai în măsu­ră să sesi­ze­ze şi să inter­vi­nă în cazul abu­zu­lui asu­pra unui copil sunt repre­zen­tanţii auto­ri­tă­ţi­lor loca­le, care tre­bu­ie să cunoas­că şi să spri­ji­ne, la nevo­ie, fami­li­i­le cu risc de a‑şi aban­do­na copi­ii sau în cadrul căro­ra via­ţa şi inte­gri­ta­tea fizi­că şi psi­hi­că a aces­to­ra ar fi pri­mej­du­i­te“, spu­ne Dire­cţia pen­tru Pro­te­cţia Copi­lu­lui, prin pur­tă­to­rul său de cuvânt, Roxa­na Onea.

Ser­vi­ci­i­le de asis­tenţă soci­a­lă ale pri­mă­ri­i­lor sunt cele care tre­bu­ie să deru­le­ze anche­te pe teren, să ia con­tact cu părinţii, pen­tru a vedea ce anu­me îi deter­mi­nă să îşi tri­mi­tă copi­ii la cerşit. Se cre­ea­ză, ast­fel, un tablou gene­ral al fie­că­rui caz în par­te şi, în fun­cţie de aces­ta, este gân­dit un plan de ser­vi­cii, adi­că ce are nevo­ie fie­ca­re fami­lie în par­te, pen­tru a se evi­ta tri­mi­te­rea copi­i­lor pe străzi. În cazul în care pri­mă­ri­i­le nu pot face aces­te lucruri, inter­ve­nim noi, DGASPC-ul“, mai spu­ne Roxa­na Onea.

Dar nici insti­tu­ţia ce se ocu­pă, la nivel de judeţ, cu pro­te­cţia copi­i­lor nu poa­te face prea mul­te, în pri­mul rând din cau­za lip­sei de fon­duri. Poli­ţia poa­te amen­da părinţii pen­tru abu­zul copi­i­lor, dar, fireş­te, aceş­tia nu vor plăti nici­o­da­tă san­cţiu­nea, ce se va con­sti­tui pier­de­re la buge­tul local.

În con­clu­zie, ridi­ca­tul din umeri a deve­nit, la Man­ga­lia, sport gene­ral: poli­ţia nu poa­te face alt­ce­va decât să san­cţio­ne­ze cerşe­to­ria, iar DGASPC-ul aşteap­tă con­clu­zi­i­le anche­te­lor ser­vi­ci­u­lui soci­al. Pri­mă­ria este cea care, teo­re­tic, efec­tu­ea­ză „cer­ce­ta­rea“ pe teren. Lucru deloc difi­cil, dacă ne gân­dim că micii cerşe­tori acţio­nea­ză chiar sub nasul auto­ri­tă­ţi­lor, în zone­le cele mai popu­la­te ale urbei.

Părinţii ce îşi tri­mit copi­ii la cerşit ris­că dosa­re pena­le. Nici­u­nul nu a fost, însă, pedep­sit

 Deşi Legea nr. 272/2004 sta­bi­leş­te că cei care îi tri­mit pe minori la cerşit pot fi pedep­si­ţi cu închi­soa­re de la 1 la 5 ani, niciun adult nu a fost tri­mis în jude­ca­tă pen­tru ast­fel de fap­te. Asta în con­di­ţi­i­le în care, chiar anul în curs, legi­sla­ţia, cu pri­vi­re la drep­tu­ri­le copi­lu­lui, s‑a înăs­prit.

Ast­fel, prin Legea 257/2013, neres­pec­ta­rea drep­tu­ri­lor copi­i­lor se amen­dea­ză cu sume între 500 de lei  şi 10.000 de lei. Cele mai mari amenzi, cuprin­se între 5.000 de lei şi 10.000 de lei, le pri­mesc părinţii care folo­sesc copi­ii pen­tru a obţi­ne avan­ta­je per­so­na­le. Aceş­tia răs­pund, tot con­tra­venţio­nal, dacă nu ia toa­te măsu­ri­le în vede­rea pre­ve­ni­rii înles­ni­rii sau prac­ti­că­rii cerşe­to­ri­ei de către copil.

San­cţiu­ni­le s‑au înmulţit şi pen­tru asis­tenţa soci­a­lă, în cazul în care nu întoc­meş­te pla­nul de ser­vi­cii menţio­nat mai sus, sau nu veri­fi­că şi solu­ţio­nea­ză toa­te sesi­ză­ri­le pri­vind posi­bi­le­le cazuri de abuz, negli­ja­re, exploa­ta­re şi ori­ce for­mă de vio­lenţă asu­pra copi­lu­lui.

Con­clu­zia – mino­rii-cerşe­tori vor con­ti­nua să fie abu­za­ţi sub pri­vi­ri­le îngă­du­i­toa­re ale orga­ne­lor abi­li­ta­te să le asi­gu­re, dacă nu o copi­lă­rie feri­ci­tă, cel puţin una dem­nă. Arun­ca­tul com­pe­tenţe­lor de la o insti­tu­ţie la alta, nepă­sa­rea locu­i­to­ri­lor ora­şu­lui, dar şi a oame­ni­lor legii, va rea­du­ce, cu fie­ca­re gene­ra­ţie, un nou „val“ de cerşe­tori-copii ce va con­ti­nua să stea pe străzi, cu mâna întin­să, la mila unei soci­e­tă­ţi la fel de nepă­să­toa­re ca şi auto­ri­tă­ţi­le publi­ce.

editiadesud.ro, 19 nov.2013.

Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply