Primarul Cristian Radu vrea să elimine ”moda” ocupării ilegale a domeniului public

1
930

farmec.ro
carturesti.ro%20

Marți, 29 octombrie, primarul Mangaliei, Cristian Radu a continuat să ia la pas cartierele municipiului cu scopul de a identifica problemele cu care se confruntă cetățenii, indiferent dacă locuiesc la casă sau în apartamente de bloc. Zonele vizate, Albatros, Sirenei, Farului, TS Săveanu, Petru Maior.

Principalele aspecte sesizate de către cetățeni s-au referit la mizeria din cartiere din cauza mormanelor de gunoi dezorganizat, la numărul insuficient al locurilor de parcare, al ghenelor de gunoi ori a lipsei implicării președinților de asociații.

”Problemele sunt numeroase și asemănătoare la nivelul întregului municipiu. Oamenii cer ca zonele în care locuiesc să fie curate, să existe spații verzi bine întreținute. De asemenea, am constatat că s-au făcut extinderi ilegale, porțiuni însemnate din domeniul public fiind îngrădite.

Un exemplu de acest gen l-am întâlnit în zona Farului, colț cu Albatros unde există o suprafață de teren ce aparține domeniului public și care este împrejmuită cu gard și închisă cu o poartă. Pe lângă faptul că lucrarea s-a făcut ilegal, îngrădirea mai are dezavantajul că blochează accesul autoturismelor, al mașinii de gunoi ori ambulanței, de exemplu.

În urma inspectării acestor cartiere, am decis ca la nivel local să existe un program zilnic de curățenie care să se deruleze în intervalul orar 10.00 – 18.00. Echipele repartizate vor avea drept misiuni desființarea depozitelor de gunoaie aruncate haotic, dar și îngrijirea spațiilor verzi, astfel ca acestea să imprime cartierelor un aspect plăcut, civilizat”, a precizat primarul Cristian Radu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Ca și stațiunile, nici orașul nu duce lipsă de cetățeni certați cu legea ori care fug de muncă, alegând căi mai puțin ortodoxe pentru a trăi. Astfel, în timpul inspecțiilor, a fost depistat un bărbat plecat la furat cu cotiga. De altfel, în ultima perioadă, numărul infracțiunilor de furt din gospodării și boxele blocurilor a crescut îngrijorător, localnicii fiind lăsați fără animale, materiale de construcții, unelte și alimente.

Polițiștii locali, trimiși să monitorizeze cartierele pentru a nu mai fi etichetați leneși

 Cu scopul de a face ordine în cartiere, primarul a luat decizia împărțirii municipiului în patru zone cărora le-a fost repartizat câte un responsabil.

”Sunt, dacă vreți, un fel de primari sau directori de zonă, trei fiind desemnați deja, urmând ca al patrulea să fie numit zilele următoare. Este vorba despre Marius Ilie, Dragoș Angelescu și Claudiu Stamate. Numerele lor de telefon vor fi afișate în scările blocurilor, iar în cartierele de case vor fi înmânate, personal, cetățenilor. Doresc un contact direct și permanent cu populația pentru a afla toate problemele, toate nevoile acesteia.

Directorii au obligația să treacă, zilnic, în revistă zonele ce le-au fost stabilite. Mi-am propus să existe un proiect unitar pentru fiecare cartier, iar în funcție de banii de care dispunem să executăm cu prioritate lucrări de reabilitare a trotuarelor.  De asemenea, cartierele vor fi monitorizate de polițiști locali, ce devin un fel de sectoriști care vor avea ca îndatoriri identificarea și stoparea tuturor faptelor ilegale din oraș.

Prin această măsură, doresc să aduc Poliției Locale o imagine mai bună, demnă de o instituție publică aflată, exclusiv, în slujba cetățeanului, deoarece, în prezent, percepția oamenilor este aceea că lucrătorii nu desfășoară o activitate cu rezultate notabile.

Nu în ultimul rând, reprezentanți ai Serviciului Public de Asistență Socială vor trebui să depisteze familiile și persoanele cu venituri foarte mici care au nevoie de sprijin financiar, medicamente ori alimente”, ne-a mai spus edilul Mangaliei, Cristian Radu.

editiadesud.ro. 29.10.2013.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply