Mii de persoane defavorizate, ajutate cu alimente de Primăria Mangalia

0
406
carturesti.ro%20

mangaliapachete-1381338333.jpg

Primăria Mangalia, prin Serviciul Public de Asistenţă Socială, a reuşit, în ultimul an, să pună la punct un sistem de acordare de pachete alimentare pentru pensionarii cu venituri mai mici de 800 lei pe lună, persoanele de peste 60 de ani care nu realizează venituri, dar şi cele cu handicap, venind astfel în ajutorul celor mai defavorizate categorii de cetăţeni ai oraşului.

Astfel, 3285 de persoane din Mangalia au primit, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, pachete din partea primăriei.

Edilul Cristian Radu, prezent la distribuirea pachetelor a vorbit cu oamenii şi a precizat că va mări de anul viitor numărul produselor. Cele patru centre de distribuţie a pachetelor alimentare prin Serviciul Public de Asistenţă Socială se află la Sala de Sport a Şcolii Generale nr.1, la Cantina Grupului Şcolar Industrial Ion Bănescu, la Blocul C18 B, din Mangalia şi la  Căminul 10 din Neptun.

Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, lunar, peste 3.500 de pensionari cu venituri mai mici de 800 lei/lună, persoane în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri, dar şi persoane cu handicap beneficiază de ajutor din partea Primăriei Mangalia.

Fiecare pachet conţine un litru de ulei, un kg de zahăr, un kg de orez, un kg de făină, un kg de mălai şi câte un pui.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

De asemenea, reprezentanţii Serviciului Public de Asistenţă Socială au anunţat că în curând va începe şi distribuirea ajutoarelor de la Uniunea Europeană.

Primele transporturi cu alimente vor sosi la Mangalia zilele acestea, urmând ca Primăria să anunţe exact data la care vor fi date pachetele şi locaţiile.

cugetliberonline.ro, Joi, 10 oct.2013.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply