Noul Cod al Insolvenţei, publicat în MO. Noile reguli vor fi aplicate din 25 octombrie

0
602

Noul Cod al Insolvenței, publicat în MO. Noile reguli vor fi aplicate din 25 octombrie

Noul Cod al Insolvenței, publicat în MO. Noile reguli vor fi aplicate din 25 octombrie

Insolvenţa debitorului – reprezentând insuficienţa fondurilor pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile – se prezumă atunci când acesta nu a plătit datoria faţă de creditor după 60 de zile de la scadenţă, nu după 90 zile ca în prezent.

În acelaşi timp, este menţinut articolul care stabileşte că insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

Pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă se introduce o valoare-prag şi pentru debitor, aceeaşi cu cea pentru creditor, respectiv de 40.000 de lei.

Planul de reorganizare va putea fi propus de către debitor, cu aprobarea AGA, dacă procedura a fost declanşată de acesta, de către administratorul judiciar sau de unul sau mai mulţi creditori deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor. Nu va putea propune un plan de organizare acel debitor care a mai apelat la procedura insolvenţei în ultimii cinci ani.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Executarea planului de reorganizare este propusă să fie realizată pe o perioadă de un an, putând fi prelungită cu până la 12 luni, dar fără a depăşi doi ani.

Planul se consideră acceptat dacă este aprobat de deţinătorii a cel puţin 50% din totalul valoric al creanţelor îl aprobă.

Persoanele cărora le este imputată insolvenţa unei firme sunt obligate să acopere din propria avere, parţial sau integral, datoriile societăţii respective şi nu vor mai avea dreptul să ocupe poziţia de administrator la alte companii timp de 10 ani de la data hotărârii judecătoreşti definitive.

Articolul complet, pe economica.net, Sâmbătă, 5 oct.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply