Începe nebunia: Chevron s-a instalat în staţiunea Venus

0
675

farmec.ro
carturesti.ro%20

Venus-baza-Chevron

Prospecţiuni SA a început să-şi instaleze, în aceste zile, cartierul general pentru coordonarea activităţilor de prosecţiuni seismice bidimensionale la gazele de şist, în staţiunea Venus.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Drepturi Civile din Mangalia, Paul Guzu, compania a închiriat trei vile turistice, în vecinătatea complexului Perla Venusului. Deja, în parcarea comună a celor trei imobile se află în aşteptarea 15 maşini de teren ale Prospecţiuni SA.

„Locaţia este ferită de privirile curioşilor. Noi am ajuns acolo, după ce am luat urma unui jeep. Accesul se face pe un gang, situat între poşta dezafectată din Venus şi hotelul Adriana, aflat în reconstrucţie.  La faţa locului, nu am observat amplasarea vreunui atelier de întreţinere a maşinilor, nu am văzut butoaie pentru colectarea lubrifianţilor uzaţi şi nici un fel de echipamente. Probabil toate acestea urmează să apară în zilele viitoare” – a declarat Paul Guzu pentru Constanta.ro.

Prospecţiuni SA a solicitat şi a obţinut în numele grupului Chevron autorizaţia de mediu pentru lucrări de prospecţiuni seismice în perimetrele Costineşti şi Vama Veche. În studiul depus, în primăvară, la autoritatea de mediu, compania de prospecţiuni aflată sub contract cu grupul Chevron a menţionat că baza operaţiunilor va fi situată în staţiunea turistică de interes naţional Venus.

„Baza  include  spaţii  de  cazare  pentru  angajaţii  SC  Prospecţiuni  SA,  o  parcare,  o  zonă desemnată  instalării  unui  atelier  de  întreţinere  a  echipamentelor,  o  zonă  de  stocare  temporară  a  lubrifianţilor  (pentru  o  cantitate  maximă  de  stocare  de  500  litri)  şi  o  zonă  de  stocare  temporară  a  deşeurilor  rezultate  din  activitatea  de  întreţinere  (înainte de a fi  redate  către  firme  de  colectare/valorificare/ eliminare deşeuri)”.

De asemenea, semnalele seismice generate de scoarţa terestră, în urma exploziilor controlate şi a vibraţiilor produse de plăci acţionate hidraulic, vor fi centralizate, în format digital, la baza din Venus.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Operaţiunea de prospecţiune seismică se va realiza pe aliniamente dispuse pe suprafaţa totală de 1792,26 kmp a celor două perimetre cu gaze de şist concesionate de grupul Chevron.

Adrian Cârlescu, constanta.ro, joi, 18 sept.2013.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply