Opinie ONG: Procedurile de adopţie internaţională a câinilor, dificile

0
617

Procedurile de adopţie internaţională a câinilor, dificile

Reprezentanţii asociaţiei „Save the dogs” din Cernavodă spun că termenul de 14 zile pentru adoptarea unui câine este mult prea mic, deoarece, în cazul unei adopţii internaţionale, un câine trebuie mai întâi vaccinat şi îngrijit, iar apoi să se întocmească actele de adopţie

„NU“, EUTANASIERII !

Noua lege privind eutanasierea câinilor fără stăpân nu va rezolva, în viziunea asociaţiilor care se ocupă de strângerea maidanezilor, problema autorităţilor, care se chinuie de ani buni să adune patrupedele de pe străzi.

Printre asociaţiile care nu cred în eficacitatea acestei legi este „Save the dogs”, care are o strânsă colaborare cu autorităţile locale din Cernavodă. Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, implicarea serioasă atât a sa, cât şi a autorităţilor locale a dat roade pe plan local, fără să fie nevoie de omorârea a mii de animale.

„Noi am demarat acţiunile de sterilizare şi acordare spre adopţie a câinilor încă din 2002, dar mai avem nevoie de ceva timp pentru a finaliza procesul de strângere a maidanezilor. Am plecat de la 4.000 de câini în 2002, iar în prezent mai sunt în jur de 300. Prioritatea pentru noi este strângerea patrupedelor de lângă instituţiile de învăţământ. Cert este că toţi câinii adunaţi de asociaţia noastră nu au fost trimişi înapoi pe străzi, ci au fost daţi spre adopţie, în special în străinătate.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Şi în prezent avem în cele două adăposturi ale noastre aproximativ 450 de animale, care au fost sterilizate şi aşteaptă să fie adoptate. Rugămintea noastră este ca populaţia să aibă răbdare, căci va fi rezolvată şi această problemă a câinilor fără stăpân”, a spus reprezentantul „Save the dogs”, Andreea Manea.

Ea a adăugat că, lunar, asociaţia trimite spre adopţie în străinătate aproximativ 50 de câini, în ţări precum Suedia, Finlanda, Italia, Elveţia etc. Reprezentantul „Save the dogs” mai spune că termenul de 14 zile pentru adoptarea unui câine este mult prea mic. „Dacă dai un câine spre adopţie internaţională, mai întâi trebuie vaccinat şi îngrijit, iar apoi să se întocmească actele de adopţie, care durează câteva zile bune. Deci, în 14 zile lucrătoare nu se poate adopta un câine”, a spus Andreea Manea.

Referitor la acest termen, reprezentanţii asociaţiei pot să stea liniştiţi, pentru că noua lege a maidanezilor nu obligă autorităţile locale să eutanasieze câinii după 14 zile. În plus, potrivit noii legi, administraţiile publice locale pot prelungi termenul de adopţie a unui câine. Astfel, asociaţia „Save the dogs“ va avea tot timpul necesar astfel încât să dea maidanezii din Cernavodă spre adopţie internaţională.

DIN POARTĂ-N POARTĂ

În altă ordine de idei, Manea a afirmat că iniţiativa autorităţilor locale de a face un recensământ al câinilor cu stăpân este foarte binevenită, pentru că în acest fel se va şti cu exactitate numărul câinilor din oraş. Până nu vom cunoaşte câte animale sunt cu stăpân, pentru a împiedica fenomenul de înmulţire şi abandon, nu vom putea rezolva problema”, a spus Manea, care a adăugat că propune autorităţilor locale să ia o decizie prin care să impună cetăţenilor sterilizarea animalelor fără valoare chinologică, chiar dacă au proprietar.

La rândul său, edilul Gheorghe Hânsă a spus că primăria va aplica amenzi cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei proprietarilor de câini care se opun sterilizării şi pun din nou animalele în libertate pe străzile oraşului.

„Scopul acţiunii de recenzare este de prevenire a fenomenului de înmulţire a câinilor comunitari, dar şi de atenţionare pentru cetăţenii oraşului, care sunt, adesea, responsabili pentru creşterea populaţiei canine de pe străzi, prin adăpostirea animalelor, iar apoi eliberarea lor din nou pe stradă”, a spus Hânsă.

Primăria Cernavodă a început, de săptămâna trecută, o amplă campanie de recenzare a câinilor aflaţi în proprietatea populaţiei. „Toţi locuitorii trebuie să declare numărul câinilor care sunt în proprietatea lor, altfel vor fi amendaţi. Trebuie să ştim câţi câini avem în Cernavodă, cu pedigree sau fără. Cert este că în Cernavodă nu mai trebuie să existe maidanezi pe stradă, iar cine adoptă un astfel de animal trebuie să răspundă pentru el şi nu să-l lase pe stradă, altfel va plăti”, a spus Hânsă. El a adăugat că statistica arată că, anual, 0,2% din populaţia oraşului este muşcată de câini.

Tatian IORGA, telegrafonline.ro, Sambata, 14 sept.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply