Câinii neadoptaţi în 14 zile vor fi eutanasiaţi. Maidanezii mai pot fi ţinuţi în adăposturi dacă sunt resurse

0
574

farmec.ro
carturesti.ro%20

Au fost înregistrate numai 2 voturi “împotrivă” şi două abţineri, ceilalţi parlamentari votând “pentru”. 

„Cred că am făcut un lucru bun şi eficient, noi am pus în acord legea cu decizia Curţii Constituţionale şi am ţinut cont şi de ce au spus reprezentanţii administraţiei locale şi ai organizaţiilor neguvernamentale“, a spus Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, citat de Mediafax.

El a arătat că membrii comisiilor au decis majorarea termenului de ţinere a câinilor în adăposturi de la 7 la 14 zile, primele şapte zile de la data capturării fiind pentru revendicarea câinilor de către stăpânii care i-au pierdut, iar următoarele şapte zile, pentru adoptarea animalelor.

Citeste continuarea pe ro.stiri.yahoo.com, Marti, 10.09.2013.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply