Din cauza condiţiilor insalubre, Adăpostul de noapte din Mangalia a fost demolat

0
753

Adăpostul de noapte din Mangalia a fost demolat

Primarul Mangaliei, Cristian Radu: „Adăpostul de noapte a fost demolat pentru că nu îndeplinea nicio condiţie igienico-sanitară. Locul era un adevărat focar de infecţie şi nu mai putea fi păstrat în aceste condiţii”.

ADĂPOST

În urmă cu aproximativ opt ani, la periferia Mangaliei, mai exact în zona „Moară”, se inaugura primul adăpost de noapte pentru persoanele fără locuinţă. Locuinţele din lemn erau dotate cu minimul necesar: paturi, dulapuri, chiuvete şi un grup sanitar comun. De-a lungul timpului, în acest loc şi-au făcut veacul zeci şi sute de pesoane, cele mai multe străine de Mangalia, care nu aveau un acoperiş deasupra capului. Şi, chiar dacă locuinţele ar fi trebuit să reprezinte o soluţie temporară de adăpost, oamenii străzii nu au mai plecat din acest loc.

La nici zece ani de la inaugurarea lui, adăpostul devenise un adevărat dezastru: grupul sanitar şi locuinţele erau pe cât de insalubre, pe atât de distruse. Mai mult decât atât, primarul Mangaliei, Cristian Radu, spune că cei cazaţi acolo au creat tot timpul probleme.

„Le plăteam utilităţile, le găseam locuri de muncă, dar totul era în zadar, pentru că aceşti oameni nu s-au ţinut niciodată de treabă“, a afirmat primarul Cristian Radu. Sătule de problemele pe care le creau oamenii străzii, dar şi de modul în care se prezentau locuinţele, autorităţile locale, la iniţiativa primarului, au demolat adăpostul de noapte, trimiţându-le pe cele 30 de persoane care locuiau acolo „să-şi caute fericirea în altă parte”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Adăpostul a fost demolat pentru că nu îndeplinea nicio condiţie igienico-sanitară. Locul era un adevărat focar de infecţie şi nu mai putea fi păstrat în aceste condiţii. La această situaţie au contribuit din plin cei care au locuit acolo, deoarece şi-au bătut joc de căsuţele din lemn. Pe lângă faptul că nu păstrau curăţenia, oamenii străzii au distrus adăpostul bucăţică cu bucăţică, vânzând tot ceea ce s-a putut. Mai aveau puţin şi vindeau şi adăpostul cu totul.

Cu această ocazie, i-am îndemnat pe oameni să se întoarcă de unde au venit, pentru că cei mai mulţi dintre ei nu sunt din Mangalia. Au ajuns în urmă cu câţiva ani pe litoral, li s-au făcut acte de şedere temporară şi au fost folosiţi în scop electoral. Acest obicei trebuie să dispară”, a spus Cristian Radu, care a adăugat că, odată cu demolarea adăpostului, oamenii străzii şi-au pierdut şi dreptul la cantina socială.

Pe viitor, primarul spune că doreşte dezvoltarea unui program cu fonduri externe, prin care să se amenajeze un alt adăpost în conformitate cu standardele europene.

M.I. DOBROGEANU – O NOUĂ ŢINTĂ

„Certaţi cu legea penală şi cea a bunului simţ” sunt şi unii dintre cetăţenii cantonaţi în zona „barăci” din cartierul M.I. Dobrogeanu, unde trăiesc în locuinţele sociale ale primăriei aproximativ 1.000 de persoane.

„Am încercat să le oferim de muncă, dar degeaba, pentru că ei fac tot ceea ce ştiu mai bine, adică încalcă legea”, a spus Radu. El a adăugat că este hotărât să-i mute şi pe aceştia. „Sunt mulţi care fură sau care tâlhăresc şi care primesc ajutor de la primărie. În plus, mai sunt unii care vin la cantina socială şi mănâncă din banii contribuabililor, dar după aceea îşi cumpără ţigări şi băutură. Mai mult decât atât, nu îşi plătesc facturile la utilităţi, dar apoi vin cu mâna întinsă la primărie”, a spus edilul.

Şi în cazul acestora, primarul este pregătit să ia măsuri administrative drastice, care vor merge până la excluderea din locuinţele sociale deţinute de administraţia publică locală.

„În toamna acestui an, suntem hotărâţi să demolăm barăcile din M.I. Dobrogeanu, pentru că, la fel ca în cazul adăpostului de noapte, sunt insalubre şi reprezintă un adevărat focar de infecţie. Pe cei cinstiţi îi vom muta în alte locuinţe sociale, iar cei care sunt certaţi cu legea trebuie să plece din oraş şi să se întoarcă de unde au venit”, a adăugat Cristian Radu.

Tatian IORGA, telegrafonline.ro, Marti, 27.08.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply