Jurnal de litoral. Turist în cea mai mică stațiune

0
685

În Cap Aurora sunt zece hoteluri mari, toate cu nume de pietre prețioase. Sunt de 2 și 3 stele. „Avem aerul, marea, plaja și peștele pe grătar. Toate astea sunt de 5 stele”, spune turistul Cornel Ilinca, un fan declarat al stațiunii Cap Aurora.

Stațiunea pare că a rămas cu aerul anilor `80. Au mai apărut câteva terase, s-a mai mai dat cu var pe câte un perete de hotel și au apărut câteva piscine. Dacă îi întrebi, mulți dintre turiștii de pe plajă îți vor spune că vin des aici, iar foarte puțini sunt cei care descoperă stațiunea pentru prima dată. La Cap Aurora merg turiștii care iubesc necondiționat stațiunea.

„Nu e bine. Se poate mai frumos, cu coadă la bere și toate mesele ocupate. Și eu aș vrea să schimb lucrurile, dar nu pot decât pe terasa mea”, spune Marian, proprietarul unui restaurant din apropierea plajei.

„Nici la modă, nici învechită” 

Așa cum spune turistul craiovean Cornel, la Cap Aurora nu vin turiștii de weekend, rătăciți pe litoralul românesc, „aici vin fanii adevărați”. „Nu e stațiune nici de familiști, nici de tineret, muncitori sau de pensionari. E pentru toată lumea, găsești tot felul de oameni. E liniște, nu e nici la modă, nici învechită”, face o caracterizare scurtă turistul din Craiova.

Prima data a venit cu bunicii la mare. „Cred că aveam vreo 7 ani, era în `85. Stațiunea asta a rămas neschimbată. Cu timpul mi-am convins și prietenii să vină. Am o gașcă de vreo zece care e prezentă în fiecare an aici”, povestește Cornel.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cap Aurora se străbate în maxim 10 minute dacă grăbești pasul puțin. „Dacă te încordezi un pic arunci cu piatra dintr-un capăt în altul”, glumește un turist.

Să se schimbe, dar nu mult: „N-aș vrea să fie Hawaii aici”

La terase nici turiștii, dar nici vânzătorii nu sunt la fel de agitați ca în stațiunile vecine, Saturn, Venus, Jupiter sau Neptun. Aici se petrece totul la o viteză mai mică, ca într-o zi neobișnuit de călduroasă de pe la jumătatea lui septembrie.

Hotelurile s-au străduit să-și dea jos fardul comunist, dar încă nu le-a ieșit. La Cap Aurora ar fi nevoie de câteva investiții care să schimbe fața stațiunii. „Dar să nu se schimbe prea mult în bine că n-aș vrea să fie Hawaii aici și să ne invadeze turiștii din Costinești și Mamaia. Vă dați seama ce-ar fi?”, spune pe ton glumeț Marina, o turistă din Galați, care vine în fiecare an la Cap Aurora.

De vânzare, dar nu se cumpără

Undeva în partea dreaptă a stațiunii, imediat după plajă, se aude un pleoscăit. Copertina unei terase dansează condusă de vânt. E lungă de vreo 20 de metri și e pustie. În capăt tronează un cuptor mare. În locul cărbunilor sunt sticle de plastic, ambalaje de chipsuri și alte gunoaie. A fost scoasă de vânzare de multă vreme. Anunuțul cu numărul de telefon se mai ține într-un punct și se clatină dintr-o parte în alta, gata să cadă.

„Tinere, lasă betoanele pustii în grija naturii. Când vii la anul o să crească aici copaci și o să vii cu arheologii dacă vrei să mai găsești ceva din locul ăsta. Uite, mergi zece metri mai încolo, ai pește proaspăt, adus de dimineață de la pescari și o să mănânci de te lingi pe degete vreo două ore”, mă sfătuiește un turist și-mi arată cu degetul fix locul în care trebuie să ajung. Pe terasă sunt câțiva oameni care râd cu câteva pahare de bere în față. Deocamdată nu mănâncă nimeni pește.

Romantic și cu bateriile încărcate 

În Cap Aurora distracția de seară e destul de discretă. „Se găsește în celelalte stațiuni din apropiere, la doi pași, 15 minute de mers pe jos. Seara e liniște aici. Și e atât de romantic cum nici nu vă imaginați. Plimbările pe plajă îți încarcă bateriile până anul viitor”, spune un turist de 42 de ani, venit de la Tulcea.

Părăsim Cap Aurora când începe să se încheie ziua de plajă. Încă mai sunt turiști. Câțiva au ieșit de sub umbrelele de paie și stau cu mâinile întinse, așteptând ca razele soarelui să-și facă datoria.

Yahoo! News va continua serialul de articole despre litoralul românesc. În episodul viitor vă propunem un top al lucrurilor frumoase din stațiuni și principalele schimbări care ar trebui făcute.

Articolul integral si galerie foto, pe ro.stiri.yahoo.com.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply