Dacă nu luăm atitudine, Constanţa şi Timişoara dispar de pe harta regionalizării ANAF

0
793

Ziua de miercuri, 24 iulie 2013 se anunţă a fi cea mai importantă pentru viitoarea restructurare instituţională a statului, de care, în final, depinde reorganizarea administrativ – teritorială a României. În şedinţa de guvern de la acea dată va fi supus aprobării proiectul de hotărâre privind reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi tot atunci se va decide ce municipii vor găzdui direcţiile generale regionale ale finanţelor publice.

Fiscul este coloana vertebrală a administraţiei unei ţări, lucru valabil atât la nivel central, cât şi în teritoriu. De aceea, este extrem de important unde va fi localizată fiecare direcţie regională a ANAF, căci respectivele municipii vor primi statutul de capitale ale regiunilor.

Nimeni nu poate fi atât de naiv încât să îşi închipuie că ar putea exista, spre exemplu, o regiune Dobrogea, câtă vreme instituţiile sale regionale (financiare, de mediu, protecţia consumatorilor, învăţământ, poliţie etc.) sunt plasate, rând pe rând la Galaţi.

Regionalizarea administrativă (şi teritorială) ar trebui să fie un proces transparent, bazat pe criterii obiective, care să aibă în vedere interesul general. Faptele demonstrează că, în practică, lucrurile nu stau aşa, că reorganizarea este minată de interese oculte.

ANAF ne oferă cea mai bună dovadă în acest sens. Instituţia a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind reorganizarea, fără anexa referitoare la municipiile unde sunt amplasate direcţiile regionale. Omisiunea este premeditată şi plasează proiectul în afara Legii transparenţei decizionale (nr. 52/2003). Deşi greşeala a fost sancţionată prin mai multe luări de poziţie, ANAF nu a catadicsit să o îndrepte. Sforăriile nu au putut fi ascunse şi, până la urmă, s-a aflat că municipiile Constanţa şi Timişoara vor fi victimele regionalizării ANAF.

Primul care a dat alarma că urmează o regionalizare contra-naturii a fost Sindicatul Liber Finanţe Constanţa. Acesta a alertat mass-media, celelalte organizaţii sindicale din judeţ şi a transmis mesaje de protest la preşedintele României, premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor publice, Daniel Chiţoiu, solicitând ca regionala ANAF să fie la Constanţa. I s-au alăturat, cu luări de atitudine, Sindicatul „Decirom” şi Uniunea Sindicală Teritorială Filiala Constanţa, în numele a 18.000 de sindicalişti.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Nici conducerea Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa nu a stat cu mâinile în sân. Ea le-a transmis premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor publice Daniel Chiţoiu, următorul mesaj referitor la reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală:

„Luând act de recentele măsuri propuse, referitoare la reorganizarea ANAF, prin crearea celor opt direcţii regionale, avem respectuoasa rugăminte de a reanaliza considerentele care au stat la baza stabilirii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi ca Direcţie Generală Regională a Finanţelor Publice a regiunii de Sud-Est, în detrimentul DGFP Constanţa. Din datele pe care le deţinem, referitoare la numărul de contribuabili administraţi şi la volumul încasărilor la bugetul de stat, realizate în anul 2012, rezultă că DGFP Con-stanţa se află pe primul loc în cadrul regiunii Sud-Est, detaşându-se substanţial faţă de DGFP Galaţi.

Astfel, în timp ce DGFP Constanţa administrează un număr de 333.133 de contribuabili (reprezentând 43% din totalul celor administraţi în regiune) şi a contribuit, în anul 2012, cu încasări la bugetul de stat în sumă de 2.77 miliarde lei (reprezentând 39,13% din totalul încasărilor din regiune), DGFP Galaţi administrează doar 46.883 de contribuabili (6% din totalul contribuabililor regiunii) şi a contribuit, în anul 2012, cu încasări la bugetul de stat în sumă de 1,37  miliarde lei (19, 33% din totalul încasărilor din regiune).

Având în vedere faptul că în toate celelalte regiuni ale ţării, cu excepţia regiunii de Sud-Est, judeţele cu ponderea cea mai mare la cele două criterii, respectiv „numărul de contribuabili administraţi” şi „volumul încasărilor la bugetul de stat” au fost desemnate ca viitoare direcţii regionale, vă reiterăm rugămintea de a reveni asupra intenţiei de desem-nare a DGFP Galaţi ca viitoare direcţie regională şi de a propune domnului prim-ministru ca regiunea de Sud-Est să fie administrată, din punct de vedere  fiscal, de către DGFP Constanţa. Avem convingerea că, în decizia luată, vor prevala considerentele economice şi nu cele de ordin politic.”

La capătul celălalt al ţării, Sindicatul Finanţelor Publice Timiş a pornit „cruciada” împotriva plasării regionalei ANAF la Deva, în defavoarea Timişoarei. La fel ca şi sindicaliştii din Constanţa, cei din Timişoara susţin că în spatele acestor manevre se află „negocieri între partide sau persoane care vizează obscure interese de ordin personal sau politic”.

Sindicatul Finanţelor Publice Timiş avertizează că va ataca hotărârea de guvern pe calea contenciosului administrativ, în condiţiile prevăzute de legea 554/2004, pentru motive de nelegalitate.

Cugetliber.ro, Luni, 22.07.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply