Luni se schimbă sistemul de penalizare a datoriilor la stat – plata pe zi de întârziere

0
729

farmec.ro
carturesti.ro%20

De luni, sistemul de penalizare a datoriilor către stat se schimbă. Va fi introdus un nou sistem de penalizare, pe zi, care îl va înlocui pe cel actual care se aplică în trepte procentuale, în funcţie de vechimea datoriei.

Începând cu 1 iulie 2013, nivelul penalităţilor de întârziere va fi de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, pentru obligaţiile de plată scadente după această dată, respectiv 7,3% pe an.

Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor, care rămân aplicabile în proporţie de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 14,6% pe an.

Penalităţile de întârziere reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciuluii creat titularului creanţei fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Continuarea, pe economica.net, 27.06.2013.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply