Remus Cernea a depus la Senat un proiect legislativ privind interzicerea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri

0
664

Deputatul independent Remus Cernea a depus marţi, la Senat, un proiect pentru modificarea Legii minelor care prevede interzicerea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri.

În iniţiativa legislativă, care este semnată de 40 de parlamentari din toate grupurile, deputatul Remus Cernea cere interzicerea utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în orice etapă a exploatării aurului şi argintului sau a procesării şi înnobiliării reziduurilor.

“Utilizarea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri este interzisă, în orice etapă a exploatării aurului şi argintului sau a procesării şi înnobilării reziduurilor. În termen de maxim 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a acestei prevederi legale, orice companie care operează o exploatarea minieră pe bază de cianuri este obligată să-şi înceteze activitatea şi să asigure ulterior reabilitarea ecologică a zonei afectate”, prevede proiectul legislativ.

Totodată, proiectul mai prevede că o exploatare minieră astfel închisă nu va putea fi redeschisă decât dacă se va propune o altă tehnologie de exploatare care să nu utilizeze cianuri, care să se conformeze cerinţele legale de protecţie a mediului şi care să obţină toate avizele necesare pentru implementarea acestei tehnologii.

Proiectul mai prevede şi amenzi contravenţionale cuprinse între 50.000 şi 100.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere faţă de termenul limită şi retragerea licenţei de exploatare.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Vă invităm să citiţi ştirea întreagă pe Agerpres.ro, Marţi, 25.06.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply