Paradă de modă Hugo Boss la Regata Poseidon

0
672

Regata Poseidon, eveniment competiţional de yachting realizat de Black Sea Sailling Association, în colaborare cu Nautic Life, Fapt Sailing Club şi Marina Eforie, se desfăşoară între 7 şi 9 iunie.

Ziua de 7 iunie este dedicată înscrierilor şi validării acestora şi şedinţei tehnice, la Mangalia.

Startul cursei întâi (costieră) se va da pe 8 iunie, la ora 10.50, din Marina Mangalia, cu sosire în aceeaşi zi în Marina Eforie (Nord).

Seara, de la ora 20.00, este programat party-ul Regata Poseidon. Festivitatea se desfăşoară în aer liber, în incinta Marina Eforie, pe iarbă verde, cu bufet suedez, cocktail-uri, lumini, culoare, muzică, antren, momente artistice, paradă de modă Hugo Boss şi foc de artificii.

Pe 9 iunie se vor desfăşura probele doi şi trei (inshore), în zona Marinei Eforie (Nord), estimându-se ca acestea să se încheie în jurul orei 16.00 (după startul de la ora 10.50). Festivitatea de premiere este programată la ora 18.00, câştigătorii fiind anunţaţi şi premiaţi în prezenţa publicului aflat în Marina Eforie.

Competiţia face parte din calendarul competiţional pe anul 2013 al Federaţiei Române de Yachting, alăturându-se altor evenimente de gen desfăşurate în Marea Neagră şi incluse în Trofeul Black Sea Sailing 2013, compus din trei etape: Regata Poseidon, Regata Beneton Nautic Life (19 – 21 iulie) şi Regata Callatis (30 august – 1 septembrie).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Aceasta din urmă, împreună cu alte două etape, Regata Regele Mihai (21 – 23 iunie) şi Regata Ziua Marinei (15 – 18 august), formează Campionatul McCann Erikson.

Articolul complet, în ZiuaConstanta.ro, 01.06.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply