Primarul Cristian Radu a acordat un ajutor financiar veteranilor Mangaliei

0
833

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a acordat, recent, un ajutor financiar veteranilor de război din localitate. În semn de recunoştinţă pentru cei care au luptat pe câmpurile de luptă pentru a-şi apăra ţara şi în conformitate cu prevederile HCL 262/2013, edilul oraşului a dispus să fie alocată suma de 400 de lei pentru fiecare dintre cei şapte veterani pe care îi mai are localitatea.

Gheorghe Pâslar, Alexandru Rădeanu, Vasile Oleniuc, Nicolae Teodorescu, Dumitru Jarcalete, Irimie Szekely şi Costache Ţaţu sunt  veteranii oraşului, care şi-au adus contribuţia la apărarea independenţei,  suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării în cele două războaie mondiale.

Aceştia fac parte din Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, subfiliala Mangalia şi s-au arătat emoţionaţi, când au primit ajutorul bănesc de la primarul Cristian Radu, care s-a deplasat personal la locuinţele lor.

“Este de datoria noastră să menţinem viu respectul pentru oamenii care s-au sacrificat pentru ţara lor şi, de multe ori, au fost uitaţi. Mă înclin în faţa acestor cetăţeni ai Mangaliei, care au muncit şi suferit pe front, în timpul războaielor. Totodată, sunt bucuros că din bugetul local am alocat un ajutor veteranilor noştri, pe care îi asigur de toată preţuirea mea”, a declarat edilul Cristian Radu.

Precizăm că Ziua Veteranilor de Război este sărbătorită pe 29 aprilie, urmare a legii 303 din noiembrie 2007. La sărbătoarea din acest an, oficiată în Piaţa Republicii din localitate, veteranii Mangaliei au primit, în cadrul unei ceremonii militare, diplome de onoare.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

EditiadeSud.ro, Luni, 27 mai 2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply