Faleza Neptun – Jupiter, modernizată

0
1042

Mangalia – Proiect.

Faleza Neptun - Jupiter, modernizată

Primăria Mangalia încearcă să obţină o finanţare europeană, pentru modernizarea falezei Neptun – Jupiter, precum şi a zonei „La Steaguri” din Neptun.

INVESTIŢII Cândva, staţiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp erau considerate ca fiind un şirag de perle ale litoralului, atrăgând anual zeci de mii de turişti români şi străini. Treptat însă, din cauza nepăsării investitorilor şi a autorităţilor locale, s-a aşternut praful peste cele şase locaţii, astfel încât din acestea nu a mai rămas decât numele.

Pentru a reda strălucirea de odinioară staţiunilor din sud, adică Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp, conducerea Primăriei Mangalia a anunţat că a iniţiat mai multe proiecte privind modernizarea zonelor de utilitate publică. În acest sens, edilul va depune la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, cu sediul în Brăila, cererea de finanţare pentru proiectul de reabilitare a falezei dintre Neptun şi Jupiter, precum şi amenajarea zonei „La Steaguri” din Neptun.

MODERNIZARE Proiectul va fi realizat prin fonduri europene, iar valoarea acestuia se ridică la aproximativ 1,3 milioane de euro. Potrivit declaraţiilor primarului Mangaliei, Cristian Radu, proiectul include modernizarea zonei cuprinse între limita plajei şi lacurile din Neptun şi Jupiter.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Conform documentului iniţiat de administraţia publică locală, în acest perimetru va exista un concept urbanistic unitar. Astfel, se vor folosi materiale speciale pentru pavaj şi spaţii publice, faţadele clădirilor vor fi decorate într-o notă comună, se vor instala băncuţe şi vegetaţie specifică locurilor de promenadă. Amplasarea tarabelor şi chioşcurilor va fi interzisă, aleile pietonale din apropierea lacurilor vor fi acoperite cu lemn, se vor construi pontoane pentru accesul turiştilor şi se va institui o zonă de protecţie în jurul lacurilor.

Primarul a subliniat că între lacuri şi mare se pot realiza doar construcţii fără etaj, iar aprovizionarea unităţilor de alimentaţie publică se va face în baza unui program prestabilit.

“Pentru a crea un aspect plăcut în perimetrul dintre lacuri şi mare, se pot instala jocuri de lumini şi fântâni arteziene, spaţii pentru copii sau alte elemente de atracţie turistică, potrivit conceptului urbanistic unitar”, a menţionat primarul. Totodată, în zona „La Steaguri” va fi construită o fântână arteziană, care va aduce un plus de atractivitate în staţiunea Neptun.

Tatian Iorga, Telegrafonline.ro, Joi, 16 mai 2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply