Plafonul pentru programul de creditare Kogălniceanu a fost epuizat în două săptămâni de la lansare

0
594

farmec.ro
carturesti.ro%20

Plafonul de 16 milioane de lei pentru programul de creditare Mihail Kogălniceanu destinat IMM-urilor, cu dobândă subvenţionată de stat, a fost consumat integral în două săptămâni de la lansare, la mijlocul lunii aprilie, aplicând 1.200 de firme, a declarat ministrul pentru IMM-uri, Maria Grapini.

Plafonul pentru programul de creditare Kogălniceanu a fost epuizat în două săptămâni de la lansare.

Firmele mici şi mijlocii pot beneficia, prin programul Mihail Kogălniceanu, de linii de credit în valoare maximă de 400.000 lei/an, cu dobândă total subvenţionată şi/sau garantate acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Linia de credit cu dobândă subvenţionată şi/sau, după caz, cu garanţie de stat este de maximum un an, iar perioada de rambursare este stabilită de instituţia de credit care a acordat creditul.

Bugetul alocat programului pentru acest an este de 16,115 milioane de lei, bani gestionaţi de către Ministerul Economiei, pentru acordarea de alocaţii financiare nerambursabile IMM-urilor sub formă de plată integrală a dobânzii aferente creditelor contractate.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Programul a fost lansat la 15 aprilie, iar plafonul a fost epuizat în două săptămâni.

Continuarea, pe Economica.net, Marti, 14 mai 2013.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply