Maestrul Ioan Ludu, sărbătorit cu fast la Mangalia

0
907
Luptătorii nu şi-au uitat fostul mare antrenor.
luptemangalialudu14-1368464203.jpg

Moment emoţionant, pe terasa Restaurantului Luca din Mangalia, unde unul dintre cei mai mari antrenori de lupte din România, Ioan Ludu, a fost sărbătorit la împlinirea venerabilei vârste de 80 de ani. Foşti mari campioni ai Constanţei, tehnicieni şi conducători de cluburi au venit în sudul litoralului, la Mangalia, onorând invitaţia de a fi alături, la ceas aniversar, de maestrul Ioan Ludu, antrenor care a adus cele mai multe medalii pentru luptele constănţene.

Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv Mangalia, graţie implicării fraţilor Ionel şi Lucian Luca, cu sprijinul Asociaţiei Judeţene de Lupte Constanţa (preşedinte, Gigi Pambuca), de la reuniune nelipsind nici primarul Mangaliei, Cristian Radu.  „M-am bucurat foarte mult să fiu alături de foştii mei elevi, nu m-au uitat şi sunt mândru că am format asemenea caractere. Luptele, sportul în general, modelează nu doar corpul, ci şi spiritul, iar tradiţia trebuie dusă mai departe”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, maestrul Ioan Ludu, care a primit, cu această ocazie, o Diplomă de Excelenţă.

Timp de câteva ore, într-o ambianţă plăcută, foştii campioni şi-au amintit de performanţele de odinioară, au depănat poveşti şi au rememorat momente – mai fericite sau mai grele – din vremurile în care scriau istoria pe saltea. Aplauze la scenă deschisă a primit şi soţia maestrului, care, la fel ca în anii 70, le-a cântat luptătorilor „Balada cerbului”.

„Erau ani în care sufeream la slăbire, trebuia să ne încadrăm în kilograme, să putem trece de cântar. Doamna Ludu ne cânta această melodie şi ne mai alina durerea”, a povestit Ionel Luca. Maestrul Ioan Ludu a practicat luptele la Steagu Roşu Braşov, devenind multiplu campion al României la lupte libere şi lupte greco-romane. Ca antrenor, a devenit faimos pe litoral, aducând o salbă impresionantă de medalii pentru luptele constănţene.

Articolul complet şi galeria foto, în Cugetliber.ro, Marţi, 14 mai 2013.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply