Ministerul Mediului a dat aviz pentru prospecţiuni în Dobrogea

0
265
Mazăre, despre cei care strâmbă din nas la ideea exploatării gazelor de şist: “capra râioasă este cu coada sus”.

Mazăre, despre cei care strâmbă din nas la ideea exploatării gazelor de şist: "capra râioasă este cu coada sus"

După ce în urmă cu două luni Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, a declarat că România aşteaptă să vadă ce decizie vor lua statele europene în privinţa gazelor de şist în luna martie, luni, la Constanţa, a fost anunţat faptul că Ministerul Mediului a dat aviz grupului american Chevron pentru a începe prospecţiunile în Dobrogea, în privinţa rezervelor de gaze de şist. Vă reamintim faptul că grupul american Chevron a obţinut concesiunea pentru prospecţiuni şi exploatarea gazelor de şist în zona Bârladului şi a Dobrogei în anul 2009.

Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, a declarat luni, la Constanţa, faptul că este de acord cu prospecţiuni în ceeea ce priveşte gazele de şist. Pentru a ajunge la exploatare trebuie să vedem dacă avem această resursă şi unde o avem, ori fără explorare nu avem cum să identificăm. Deocamdată suntem în faza de explorare, are România sau nu are? Am dat aviz pentru prospecţiuni în Dobrogea, pentru că nu există nici un risc. În primul rând vorbim despre faptul că România, ca şi celelalte state membre ale UE, are nevoie de independenţă energetică. Gazul de şist este una dintre soluţii, care au fost preluate atât de Polonia, care este ca şi stat membru într-un stadiu avansat, cât şi de UK în ultima perioadă, cât şi alte state membre care sunt în faza de prospectare şi de explorare. Din punct de vedere tehnic, orice investiţie trebuie să respecte toate normele şi regulamentele în ceea ce priveşte protecţia mediului. Atât timp cât în ceea ce priveşte explorarea gazelor de şist nu se utilizează metoda de fracturare hidraulică, din punct de vedere al protecţiei mediului nu există nici un risc. Aşa că, atât pentru zona Dobrogea, cât şi pentru celelalte zone unde s-a solicitat de către companiile străine licenţe în ceea ce priveşte prospectarea şi explorarea, din punctul de vedere al mediului se poate elibera acel aviz de mediu, neexistând nici un risc, a declarat Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Prima fază a unui proiect ce se va desfăşura pe parcursul a cel puţin 8 ani, cuprinde prospecţiunile, verificarea riscului de cutremur, urmată de a doua fază ce durează aproximativ 5 ani şi care cuprinde identificarea resursei pe teritoriul statului, pentru ca abia după primele două faze să fie valorificată eventuala resursă.

Prima fază o reprezintă componenta de prospecţiuni care înseamnă verificarea riscului la cutremur. Faza a doua care durează în medie 5 ani, este faza de explorare, respectiv identificarea resursei pe teritoriul statului membru şi abia a treia fază, după 5 ani, înseamnă exploatarea, adică valorificarea eventualei resurse care se identifică în urma explorării. Din punctul de vedere al Ministerului Mediului vă spun cu toată responsabilitatea şi seriozitatea că nu există risc de mediu în ceea ce priveşte explorarea, deoarece nu se utilizează tehnologia de fracturare hidraulică, a mai adăugat Rovana Plumb.

Citiţi continuarea articolului în Replicaonline.ro, Marţi, 30.04.2013.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply