Primăria “muşcă” tare! Ce AMENZI riscaţi dacă vă PLIMBAŢI CÂINELE FĂRĂ LESĂ

0
650

caine-1366300628.jpg

Consiliul Local Constanţa pregăteşte un proiect de hotărâre care vizează sancţionarea drastică a celor care deţin animale, dar nu respectă anumite reguli de convieţuire. În documentul respectiv, care va fi votat în următoarea şedinţă a CLC, se fac reglementări stricte în ceea ce priveşte deţinerea animalelor de companie pe raza municipiului Constanţa.

Creşterea sau deţinerea animalelor de companie sau a câinilor fără carnet de sănătate care să evidenţieze vaccinările şi deparazitările, la zi, constituie contravenţie. Deoarece există mulţi iubitori de animale care nu ţin cont unde construiesc sau amplasează adăpostul câinelui, reprezentanţii administraţiei publice locale au în vedere o astfel de soluţie. Aşadar, nerespectarea distanţei de minim 10 metri a amplasamentului adăpostului câinelui atât faţă de apartamentele din curţile de folosinţă comună, cât şi faţă de imobilele învecinate va constitui contravenţie.

Una dintre cele mai reclamate situaţii de fapt este cea în care oamenii ies în parc să-şi plimbe copiii, însă, din cauza câinilor lăsaţi dezlegaţi de stăpâni, nu au certitudinea că micuţii se află în siguranţă. Aşadar, plimbatul câinilor fără lesă pe drumurile publice, în parcuri sau alte locuri publice, chiar însoţiţi de stăpâni, îi va face pe aceştia să scoată bani grei din buzunar pentru amendă, mai exact, între 500 şi 1.000 de lei.

Câinii nu vor avea interzis să se plimbe dezlegaţi numai prin parc, ci ei vor trebui să aibă lesă atât ziua, cât şi noaptea atunci când se află în curţile de folosinţă comună. Mai mult, stăpânii câinilor vor trebui să scoată bani din buzunar dacă nu ridică de îndată, din orice locuri, excrementele lăsate de animalele de companie. Pentru aceasta, deţinătorul animalului de companie are obligaţia de a avea asupra sa materiale care să-i permită realizarea acestei operaţii. Cine încalcă această regulă ar putea plăti până la 1.000 de lei amendă.

Reguli pentru cei care au animale şi locuiesc la bloc

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Deţinerea unui animal de companie în apartamente fără a avea acordul scris şi ştampilat al asociaţiei de proprietari, aprobat cu majoritatea voturilor locatarilor, constituie contravenţie. Totodată, amendă vor primi şi cei care deţin două sau mai multe animale de companie (câini, pisici) într-un apartament, fără asigurarea condiţiilor, îngrijirilor şi atenţiei necesare, ţinând cont de nevoile ecologice, în funcţie de specie şi rasă şi fără a deţine acordul expres al locatarilor din apartamentele limitrofe apartamentul superior, inferior şi a celor învecinate de pe acelaşi etaj apartamentului de deţinere al animalului de companie, acord avizat de asociaţia de proprietari.

Mai pe la toate blocurile din Constanţa există oameni care iubesc animalele şi care, deseori, le hrănesc fără să ţină cont de mizeria lăsată în urmă. Aşadar, o astfel de faptă, mai exact, hrănirea în cadrul asociaţiilor de proprietari a câinilor, pisicilor sau a altor animale în spaţiile comune, în jurul imobilelor sau în adăposturi amplasate pe domeniul public, va fi contravenţie, iar cel reclamat va trebui să pregătească şi banii pentru plata unei astfel de greşeli.

Articolul integral, în cugetliber.ro, vineri, 19.04.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply